Traficul din oraşul nostru va fi monitorizat video. Primăria Timişoara estimează că prin introducerea noului sistem se va asigura fluidizarea traficului, ca creşte gradul de siguranţă al circulaţiei auto şi pietonale, iar nivelul noxelor va scădea cu până la 40%.
Proiectul Trafic management şi supraveghere video, elaborat de Primărie se află în faza de evaluare tehnico-economică la Agenţia pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Vest, iar după ce contractul va fi semnat, să înceapă faza de implementare. Proiectul are o durată de execuţie de 9 luni. Centrul de comandă al sistemului se va afla pe bulevardul Iuliu Maniu şi va fi destinat coordonării activităţilor de management al traficului şi supravegherii video. Centrul va funcţiona 24 de ore din 24 şi are un sistem cu control adaptativ de management al traficului urban şi supraveghere video metropolitană. Centrul va fi dotat cu următoarele echipamente: un panou de afişaj central de tip perete-imagine, pe care vor fi proiectate imagini transmise din toate cele 134 de intersecţii din oraş, calculatoare, telefoane. Sistemul de management al traficului va cuprinde dotarea celor 90 de intersecţii deja semaforizate cu tot atâtea camere de supraveghere şi echipamente de control trafic; extinderea sistemului de semaforizare cu încă 44 de noi intersecţii şi dotarea acestora cu echipamente de control trafic şi camere de supraveghere, instalarea unui număr de 17 panouri de afişare, şapte radare de viteza, 13 radare de informare şi 37 sisteme de detecţie a trecerii pe culoarea roşie a semaforului.