Te afli aici: Acasa » Administratie » Vizita ambasadorului Germaniei in Romania, domnul Andreas Von Mettenheim, la Timisoara

Vizita ambasadorului Germaniei in Romania, domnul Andreas Von Mettenheim, la Timisoara

Domnul prefect Eugen Dogariu și doamna subprefect  Liliana Oneț s-au întâlnit, astăzi, la Instituția Prefectului, cu Excelența Sa, domnul Andreas Von Mettenheim, ambasadorul Republicii Federale Germania în România. Excelența Sa a subliniat faptul că Timișoara și județului Timiș sunt, în opinia sa, un centru de dezvoltare al României, din punct de vedere economic, dar și cultural. Totodată, Excelența Sa a arătat că în această zonă există o foarte bună relație de colaborare între administrația publică locală și județeană și societățile comerciale germane care găsesc aici un spațiu propice pentru dezvoltare.

Domnul prefect Eugen Dogariu a subliniat faptul că județul Timiș este un spațiu multicultural și multietnic, la care comunitatea germană și-a adus o importantă contribuție. De asemenea și-a exprimat aprecierea deosebită pentru proiectul pilot de pregătire a tinerilor în cadrul unei școli profesionale din Timișoara, finanțat de către o societate comercială germană, și a precizat că se află în pregătire o modalitate de extindere a acestui proiect la nivelul întregului județ. Și Excelența Sa a afirmat că pregătirea profesională duală, utilizată în Germania, poate constitui un domeniu al colaborării dintre România și Germania, ce poate fi extins cu succes, oferind forță de muncă calificată și înalt calificată mediului de afaceri.

Domnul prefect  Eugen Dogariu l-a asigurat pe ambasadorul Germaniei de întregul sprijin al Instituției Prefectului pentru comunitatea germană din județul Timiș, pentru societățile comerciale germane, precum și pentru orice proiecte de interes reciproc.

La final, Excelența Sa i-a oferit domnului prefect un inedit cadou, o bucată din Zidul Berlinului.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus