Ziua Europei va fi sarbatorita si la Timisoara

Ziua Europei va fi marcată în oraşul nostru mai devreme. Data oficială este 9 mai, dar cum anul acesta data cade într-o zi de miercuri, evenimentele vor fi organizate sâmbătă, 5 mai, la Muzeul Satului.

Manifestările vor fi organizate de Instituţia Prefectului Judeţul Timiş, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş, Fundaţia Serviciilor Sociale „Bethany”, prin Centrul „Europe Direct”, şi Primăria Municipiului Timişoara. În intervalul 09.00-15.00 RATT Timişoara pune la dispoziţia celor interesaţi un tramvai care va circula gratuit pe ruta P-ţa Victoriei – Instituţia Prefectului Judeţul Timiş – Gara de Est.  În tramvai, reprezentanţii Centrului „Europe Direct” Timişoara vor distribui călătorilor  materiale informative despre Uniunea Europeană şi semnificaţia Zilei Europei. Iată programul:

9:30 – 10:00 Vizitarea de către oficialităţile locale,a standurilor de prezentare ale unor ţări membre/ nemembre ale Uniunii Europene şi ale unor instituţii /asociaţii culturale străine şi române
10:00 – 10:20 Cuvânt de deschidere din partea oficialităţilor locale
10:20 – 10:35 „Europa la 5 ani”  – prezentarea celor 5 copii timişeni născuţi de Ziua Europei, în anul 2007
10:35 – 10:45 Muzică instrumentală peruană, moment asigurat de Consulatul Onorific al Republicii Peru
10:45 – 13:35 Program artistic asigurat de unități şcolare din judeţul Timiş şi Palatul Copiilor Timişoara
13:35 – 14:45 Program artistic asigurat de Asociația Seniorilor Timișoara, Teatrul Merlin şi unităţi şcolare
14:45 – 15:00 Moment vocal-instrumental în interpretarea lui Ioan SEUCHEA, fost membru al grupului coral Flores
15:00 – 15:20 Moment muzical în interpretarea solistei Irina FLOREA, finalistă a concursului X Factor România
8:30 – 13:30 Competiţii sportive (Cros, Orientare sportivă, Simultan de Şah, Turneu de volei, Turneu de fotbal, “Jocuri fără frontiere”), organizate de Inspectoratul Școlar al Județului Timiș şi Direcţia pentru Sport şi Tineret Timiş
9:30 – 15:30 Expoziţia lucrărilor de arte, organizată de Inspectoratul Școlar al Județului Timiș
9:30 – 15:30 Expoziţia de fotografii „Fotografi timişoreni prin Europa”, organizată de Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara
9:30 – 15:30 Activităţi pentru copii (facepainting, pictură pe pânză, asigurate de Fundaţia Serviciilor Sociale „Bethany”, prin Centrul „Europe Direct”, animaţie pentru copii, asigurată de Teatrul „Tam Tam” Timişoara, joc interactiv „EU Piticot”, întrebări de cultură generală, animate de Teatrul Merlin Timişoara)

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.