Te afli aici: Acasa » Auto » Constructia lotului 1 din Autostrada Nadlac – Arad, s-ar putea finaliza in acest an

Constructia lotului 1 din Autostrada Nadlac – Arad, s-ar putea finaliza in acest an

Cei de la Max Boegl şi de la Astaldi trag tare la construcţia lotului 1 din Autostrada Nădlac – Arad. Aici sunt de executat şase poduri şi podeţe, iar zona este una exclusiv de câmpie, deci uşor de realizat o şosea. Singurele probleme care par a exista sunt cele legate de supratraversările autostrăzii. În acest moment se realizează fundaţiile la podeţe, iar la supratraversări se va lucra peste aproximativ două săptămâni. Constructorul apreciază că în maxim trei luni lucrările la poduri vor fi terminate. Până la toamnă ar urma să se realizeze şi hidroizolaţiile, urmând ca apoi să se toarne asfaltul.

Problema la cel de-al doilea lot este că nu a fost desemnat un nou constructor. Dar, aici, lucrările sunt extrem de avansate, se poate spune chiar aproape de final. Deci, efortul depus de noul executant nu va fi atât de mare. Deja aici este turnat asfaltul de uzură, mai sunt aproximativ doi kilometri de finalizat, plus marcajele şi parapeţii de instalat.

Astfel, cu puţin efort, lucrările s-ar putea termina în cursul acestui an. Şi pe partea maghiară se lucrează la cei 20 de kilometri de autostradă ce vor lega Mako de Nădlac, acest tronson urmând să fie finalizat cel târziu în cursul anului viitor, în prima parte.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus