Renault a adus primele modele 100% electrice

Renault a adus, în premieră, în România, modelele Fluence Z.E. şi Kangoo Express Z.E, alimentate 100% electric, iar de la finele lui 2011, cele două modele vor fi comercializate la preţuri minime de 21.000 euro, pentru primul model, şi de 15.000 euro pentru cel de-al doilea. Reprezentanţii mass-media, liderii de opinie şi partenerii locali ai Renault vor avea ocazia să testeze în România două modele din gama Renault Z.E, respectiv Fluence Z.E. şi Kangoo Express Z.E. De-a lungul celor cinci zile de test-drive 100% electric, patru maşini electrice vor fi testate în traficul din Bucureşti, în zona centrală.
Renault Fluence Z.E. este o berlină clasată în segmentul superior, cu o lăţime la nivelul coatelor ‘best in class’ de 1.480 mm în faţă şi de 1.475 în spate. Habitaclul modelului Renault Fluence Z.E. reuneşte totalitatea elementelor prezentate pentru versiunea cu motor termic. Tabloul de bord a fost refăcut pentru a incorpora instrumente de control şi de măsurare a modurilor de propulsie electrică.
Modelul Fluence Z.E. va fi comercializat începând cu toamna anului 2011 în Franţa şi are un preţ de pornire de 21.300 euro cu toate taxele incluse (stimulent fiscal în valoare de 5000 euro, inclus) în Franţa şi unul de aproximativ 26.000 euro cu toate taxele incluse în Europa, fără stimulente fiscale, în funcţie de normele TVA în vigoare.
Prin urmare, Renault Fluence Z.E. va avea în anumite ţări, precum Franţa, un preţ comparabil cu cel al Renault Fluence diesel cu aceeaşi putere şi aceleaşi dotări. De asemenea, clienţii vor putea încheia un abonament lunar de închiriere a bateriei cu un preţ minim de 79 euro (toate taxele incluse), contract pe 48 de luni şi un parcurs anual maxim de 10.000 km. Renault Fluence Z.E. are o autonomie de 185 de km în parcurs mixt, iar motorul său electric dezvoltă o putere de 95 CP.
Al doilea model din gama Z.E. adus în România, Renault Kangoo Express, va fi comercializat din toamna acestui an mai întâi în Franţa, la un preţ începând de la 15.000 euro (fără taxe şi cu stimulentul fiscal în valoare de 5.000 de euro inclus), şi începând de la 20.000 euro (fără taxe) în Europa, stimulentul fiscal nefiind inclus. Kangoo Express Z.E. are o autonomie de 170 km în parcurs mixt, iar motorul electric o putere de 60 CP.
În timp ce Fluence Z.E. va fi fabricat la uzina Renault din Bursa (Turcia), furgoneta Kangoo va fi produsa la uzina MCA de la Mauberge.
Oficialii de la Renault au anunţat că, începând din toamna anului 2011 şi până la jumătatea anului 2012, vor lansa patru vehicule electrice pe pieţele internaţionale: un cvadriciclu ideal pentru deplasările în oraş (Twizy), o citadină compactă (Zoe), o berlină statutară (Fluence Z.E.) şi o furgonetă de transport marfă (Kangoo Z.E.).

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.