Domnul Gruber

Imi vine in minte un personaj insolit al Uzinei Viselor.

Venea la mari intervale de timp, singur, batran, incurcat, cald, ezitant, politicos, aplecat, cu ochii sclipind, cu parul alb, imbracat intr-un costum simplu, purtat…

Cum intra, nu stiu. Era primit. Nu existau fotografii, si tarcuri pentru triere a personalului vizitator.

Intra politicos in birou, isi scotea palaria, spunea tremurat: Buna ziua, domnilor, sarut-mana, doamnelor, am venit sa va ofer revista Crucii Rosii, ca sa o cititi, si sa o cumparati, daca  doriti, precum si cate un mic calendar…

Lumea il primea destul de reticent, existau, totusi, doamne, sau domni, care cumparau revista, chiar si calendarul. Tin minte ca la prima intalnire cu dansul, era obosit de atata mers. Isi tragea cu greu sufletul. I-am oferit un scaun. Va multumesc, a spus. ( intepaturi in antebrat drept, deasupra cotului, dreapta, de cateva randuri…). Sunteti angajat al revistei? Am intrebat. A, nu. Eu o distribui, doar. Luati commission din vanzari? Nu. Atunci? De ce o faceti? Cum sa va spun, eu am fost pe front. La un moment dat, plouau obuzele si bombele in jurul nostru. Se murea pe capete. Eu m-am ghemuit pe fundul unei gropi, si m-am rugat asa: Doamne, daca ma scapi de aici, voi distribui toata viata mea voluntar revista Sanatatea.

Cred ca domnul Gruber dadea fiecarui cumparator o chitanta. Scria cu mana lui numele, si suma. Si trecea pe o foaie personala, liniata cu mana, acelasi nume. Si  nu uita sa ne roage sa dam, daca dorim, si altora, revista, sa o citeasca.

Apoi, domnul Gruber a venit tot mai rar. Se misca tot mai greu. L-am intrebat de ce. Am imbatranit. Stau acasa cu sotia, si jucam table. Daca bat eu, face ea piata. Daca bate ea, o fac eu.

Apoi, domnul Gruber nu a mai venit deloc.

Probabil, sotia Domniei Sale batuse, domnul Gruber a plecat la piata, dar s-a ratacit, si nu a mai stiut sa se intoarca acasa.

11-12  martie 2014