Îmi aduc aminte că la revenirea din expediţia din Kortinia, în Uzina Viselor, fiecare visător calic al Uzinei a fost rugat să scrie ce ar dori să primească. O dorinţă. Lumea s-a aşezat şi a scris, aşa cum i-ai scrie lui Moş Crăciun. Şi-au dorit poate o maşină Cielo, sau Espero, sau Leganza. Şi-au dorit o vilă. Şi-au dorit să călătorească în lumea întreagă. Şi-au dorit să fie împăraţi, sau prinţese. Şi-au dorit tot ceea ce îşi doreste un om, care trăieşte o viaţă de muncă, cu visele.
Îmi aduc aminte perfect ce am scris pe foaia mea. Un singur cuvânt. SĂNĂTATE. Nu pentru că aşteptam să îmi fie oferita, ci pentru că am văzut Kortinia, am văzut Calicia, am văzut ce fac oamenii întregii lumi, şi am ajuns la concluzia, vis-à-vis de ceea ce fac, că au nevoie de multă sănătate.
Am să fiu cinstit. Deşi o să fiţi vexaţi. Am gândit că nu sunt întregi la minte. Şi acesta este motivul pentru care ei, în primul rând, şi eu, la rândul meu, avem nevoie de multă sănătate.
La mult timp după scrierea acestor dorinţe, Oje Kortinianul a venit în Calicia. A trecut pe la fiecare. A glumit cu fiecare. A râs. Mie mi-a spus: nimeni nu poate să-ţi dea sănătate. Citise dorinţele. Sau citise dorinţa mea. Doar interpretarea era eronată.
Eu nu eram sănătos. Eu eram un absolvent al Institutului de Înalte Studii Morale. Eu aveam mare nevoie de sănătate. Paradoxul consta în faptul că nici oamenii sănătoşi, nu sunt sănătoşi. Şi nici nu ştiu, din păcate, de câtă sănătate au nevoie. Dar au tot timpul să afle.
Sănătate!
