Uram gardurile. Si pe al meu, si pe al vecinilor. Nu vedeam necesitatea niciunui gard de pe lume. Voiam chiar sa desfiintez gardul curtii mele. Sau sa il inlocuiesc cu un gard de o schioapa.
Nu aveam caine. Intr-o buna zi, cainele vecinului a profitat ca omul lucra la gardul care ne despartea, si nu l-a legat, s-a strecurat printr-un loc deschis, a iesit prin gardul meu darapanat, in strada, si a muscat o doamna care locuia la cateva case distanta. Victima nu s-a plans nimanui. Mi-a aratat numai rana.
Intr-o alta zi, niste oameni buni mi-au deschis poarta cu chei potrivite, mi-au intrat in casa, dar au fugit cu o trotineta luata din curte cand fetita mea i-a intrebat de pe hol pe cine cauta.
Asa am aflat ca dorinta mea de a face economii, prin renuntarea lumii la garduri, si dorinta mea de libertate, prin renuntarea la ingradiri, se loveste de neglijenta unor oameni de bine, sau de gainatimea unor caractere de nimic.
Am pierdut cat ai clipi lupta pentru libertatea dinafara, si am ramas cu libertatea mea dinauntru, privind insa cu aceeasi ura gardurile lumii, din spatele gardului meu.
24 octombrie 2013
