Şi era vremea corcoduşelor…
Şi a urcat caporalul Gătej dumineca, din mahalaua Jiului, unde îşi ducea zilele, până în centrul Iovacrei, la Templul Sfintei Vineri, cu o plasă mare de corcoduşe, şi una de mere, în mână, culese din corcoduşii, şi merii – grădinii lui. Şi înauntrul Templului a întâlnit, ca de atâtea ori, un tânăr cu slujbă, slab, gălbejit, şi neras, care cerşea în templu.
Ai nevoie de corcoduşe? l-a întrebat caporalul Gătej.
Nuuuu! Aaaaammm la ţară la corcoduşeeee!
Dar de mere? l-a întrebat caporalul Gătej.
Nuuuuu! Aaaaammm la ţară la meeeereeee! Dar aş avea nevoie de o pâine!
Stai o ţâră ! a zis caporalul Gătej, i-a adus tânărului o pâine, şi o mână de zaharicale, şi i le-a dat, în numele Domnului.
Apoi caporalul Gătej a urcat în Biserică, cu plasa de corcoduşe în mână, până la o femeie pe care o chema Raşela, şi i-a zis: Dumneata ai nevoie de corcoduşe, ori ba? Şi femeia a zis: Aaaamm nevoie! Daţi-mi mie plasa!
Şi caporalul Gătej s-a bucurat, şi i-a dat corcoduşele.
Estimp, caporalul Gătej a ieşit din Biserică, şi după o vreme, şi-a adus aminte de tânărul angajat care cerşea în Biserică, şi şi-a zis: Acela avea şi corcoduşe, şi mere, în ograda părinţilor lui de la ţară! Cât era de bogat, căci era sătul de ele, şi urcase la templu să simtă şi el, şi familia lui, gustul pâinii! Câţi oameni de la oraş nu simt însă nici măcar gustul corcoduşelor şi al merelor, ci doar gustul foamei! Câţi copii din leagănele de copii, câţi bolnavi din bolniţe! Căci nu mai târziu de o zi, în ziua de Sabat, un tânăr, pe nume Florin, care trăise în centrul de plasament pentru copii, şi îl ajuta pe simbrie, la ţară , i-a spus: Ştiţi ce primeam noi dimineaţa de mâncare? Două felii străvezii de pâine, şi o linguriţă de gem! Şi pe acelea, veneau băieţii cei mari şi răi din internat, la noi, cei mici, şi ne spuneau: Ori ne daţi mâncarea, ori vă rupem cu bătaia! Dar eu mi-am zis: mai bine nu mănânc nimic, nimic, toată ziua, decât să mănânc bătaie! Şi le dădeam mâncarea!
Şi caporalul Gătej şi-a zis: De s-ar gândi toţi cerşetorii flămânzi de pâine,de s-ar gândi toţi ţăranii, să culeagă înainte de a veni la Biserică, la oraş, câte o plasă de corcoduşe, şi una de mere, măcar, din cele de care sunt sătui, şi să le aducă la Templu! De s-ar gândi arhiereii să trimită niscai ucenici cu aceste plase prin spitale, azile, şi aşezăminte de copii orfani! Mare ar fi bucuria Domnului, şi mare ar fi bucuria tuturor dregătorilor, negustorilor, fotbaliştilor, legiuitorilor, şi slujbaşilor Caliciei, de dinăuntru, şi de dinafară, care nu au, sărmanii, nici meri, nici corcoduşi în grădinile lor, cu fructele cărora să astâmpere foamea de pâine a cărăbuşilor! Poate bogaţii să mai aiba corcoduşi şi meri în grădinile lor, dar cine a mai văzut bogaţi în ziua de azi, în afara nababului caporal Gătej? Nabab, pentru că are leafă, şi el, şi femeia lui, şi corcoduşi, şi meri mulţi, în grădinile lui! Adevărat vă spun vouă, şi fără pic de ironie: mai uşor va trece cămila prin urechile acului, decât să ajungă caporalul Gătej, în Împărăţia Cerurilor!
Şi ESTE vremea corcoduşelor…
13-14 iulie 2008
