Sa nu uitam ca si Apostolul Pavel a fost, intai, un mare prigonitor al crestinilor.
Si inca ceva:
Păcat că l-au spânzurat pe Frank la Procesul de la Nurnberg. El s-a căit sincer înainte de spânzurătoare. Ar fi devenit poate un Frank al antinazismului. Un Frank al omeniei şi bunătăţii. În rest, mulţi sar dintr-o barcă în alta la prima bătaie a vântului. Nu credeţi în structurile instabile. Nu s-au călit destul. În rest, au aceleaşi şanse ca oricare dintre noi. Biblia, după părerea mea de nevolnic şi nepriceput, este o carte deschisă. Care cere râvna de a şti să o citeşti în limba ta. Să o citeşti iar. Şi iar. Şi apoi să o închizi. Să o urmezi prin fapte. Şi să o simţi. Domnul Normalu’ îmi arată o carte de poezie scrisă de un paria: un monstru de om care a scris în inchisoare 1500 de poezii lui Dumnezeu şi Iisus Christos. Eu mă ruşinez în faţa acestor poezii. Nu am scris niciodată atât de frumos. Este un Radu Gyr al căinţei. Şi smereniei. Închinarea lor cu mâinile agăţate de gratii de ger este strigătul mut al sufletului către cer. Şi iată că li se răspunde. Credeţi că ei nu există? Nu ascultă? Nu inspiră? Atât de greu îl judecaţi pe apostolul Pavel. Dacă ar fi fost literat sau ziarist în zilele noastre, mai mare i-ar fi fost bucuria, pentru că mai mare ar fi fost chinul lui întru Domnul. Şi nu vă întrebati cum a scris Radu Gyr? Şi nu vă întrebaţi cum a scris acest om? Ce a fost în inimile lor? Nu ştiţi. Eu ştiu. Nu mă laud. Eu ştiu cel mai puţin. Dar trebuie să recunosc că am scris şi scriu şi eu. Şi aceste scrieri se scriu cu sufletul, şi se scriu cu viaţa. Biblia este o carte scrisă cu vieţi. Cu suflete. Voi spuneţi: literatură. Întâi s-a trăit. Apoi s-a scris. Şi, nu vă îndoiţi de asta, a mai fost şi este cineva pe fir. Şi va fi până la capătul capătului.”Căci pământurile şi cerurile vor pieri, dar numele Meu va rămâne”. Slăveşte, suflete al meu, pe Domnul.
Măi copii, eu sunt cam obosit. Poate starea mea de spirit este de vină. Am luat în mână revista Crengi din Iovarcra. Ieri. Nu am avut bani să o cumpăr. Şi am frunzărit-o. Toată este gri. Parcă toate articolele sunt scrise de o singură mână.Gri este tot. Frumos, dar gri. Literatură din literatură. Şi nici un strigăt de viaţă adevărată. Nici-o consolare. Nu am citit tot. Nu aveam timp. Trebuia să mă întâlnesc cu Drojdie de pe Fundul Butoiului. Şi am dat la Filarmonia Oltenia de Domnu’ Normalu’. Doar pe verso, nişte versuri. Dar toată revista este numai o melancolie. Să nu vă supăraţi. Vedeţi şi voi condiţiile în care scriu. Pe apucate. Simt pe apucate. Scriu pe apucate. Mănânc pe apucate. Iubesc pe apucate. Mă rog pe apucatelea Doar nu sunt Hamlet. Nu, nea Mărine. Eşti şi tu un suflet de om. Aşa spunea Sfântul Nicolae de la Uzina Viselor. Care are în Sala Viselor Flori Artificiale. Acum, că SFÂNTUL Dumitru s-ar putea să fie Critic Literar, ce mai contează. Că la Exploatarea Nemiloasă a Calculatoarelor de către om este Sfântul Mihai, este floare la ureche. Că stau în birou cu o nevăstuică care este pasăre din Băileşti cu nume rusesc, care este posibil să fie KGB-istă infiltrată în mai multe aplicaţii de intrare-ieşire, nu importă. Că Domnul B., zis şi Jorj, este Spai franţuz, cum să nu ghiciţi. Că soţia, doamna B. este chinezoaică, cine ne mai cumpără nouă maşinile.Că Luminiţa este şi ea o mucenică cu un tăticuţ la spitalul CFR, cu melenă, la vraciul şi vindecătorul Z., cu un picior la stat şi cu unul la particular, de vă miraţi şi voi cum mai stă pe picioare, şi cu studenţii pe cap, că de familie nu mai are timp, este evident. Că pe mine mă cheamă ca pe mine, am şi eu un nume de botez. Şi mă cheamă. Cum mă cheamă pe mine? Secret de stat.
1 februarie 2000
