Povestea unei fotografii

O poveste de pe Scheii Brasovului

A fost odata un copil care isi iubea mult parintii.

Intr-o buna zi, tatal lui a plecat.

Intr-o fotografie.

Mama venea la el, si privea – cand la el, cand la tata.

Nu stia cum sa se imparta.

Si pana la urma, a plecat si ea.

In aceeasi fotografie.

Fotografia mirosea a zmeura proaspata.

Si copilul o sorbea din ochi – si se satura – din privirile lor, care ii umezeau buzele, atat de imbelsugat.

Totusi – ar fi vrut sa stea de vorba cu ei. Sa ii asculte, chiar.

Ce sa faca cu mirosul acesta atat de aspirat?  De priviri? Cum sa il intelegi?

Uite, sa ne imaginam ca am avea o clapa.  Apoi, alta…

Si le-am apasa…

Nu ne-ar raspunde, cumva, si ei?

Mai greu a fost pana  a gasit o matusa.

Care i-a adus minunea.

O pianina care mirosea.

A istorie de primavara.

Restul, era usor.

Sa stai de vorba cu parintii tai, privindu-i…

Si ei – sa iti zambeasca din fotografie…

Sa clipeasca din ochi… de fericire.

Sa le scanteieze in ei – lumina aceea – ba chiar – sa se miste usor…

Aceasta – oricat ar parea de neinviat – este o fotografie vie…

18 – 19 decembrie 2015

 

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.