Securitatea care mi-a facut numai bine

Bunicul asculta la tara, la Orlea, pe cand eram elev de scoala generala, ori liceu, Vocea Americii, si Europa Libera. Avea un difuzor agatat in cui, si cand se stia singur, rotea butonul si asculta cu luare aminte, cu urechea lipita de panza striata.

Astepta de multisor sa vina americanii. Nu putea sa uite. Ca avusese odata pamant. Pamantul lui. Si ramasese acum numai cu scheletul unei batoze, ascunsa sub  gluga de coceni.

Americanii si Europa asta libera mi se pareau demni de compatimit. Erau mai slabi. Altfel ar fi venit in comuna Orlea, si  i-ar fi dat bunicului pamantul inapoi. Tine, mai omule. Ca noi n-avem ce face cu el. Avem destul. Fa cu el ce stii tu sa faci mai bine. Sa mai castigi ceva peste pensia de plutonier major in armata regelui Carol,  macar atat ca sa nu fie nevoie sa strangi ca un caine doi ani de zile din ea, ca sa ii cumperi nepotului tau o pereche de patine cu rotile, de la Corabia. 

Sunt in anul I de liceu. Sunt chemat din timpul unei ore. Va cauta un tovaras ofiter de la securitate. O bag pe maneca. Ce legatura am eu cu securitatea? Intru in camera. Nu se prezinta. Intra direct in subiect. Sunteti un elev bun. Un utecist cu rezultate meritorii. Ne intereseaza sa stim care dintre colegii dumneavoastra asculta Europa Libera. Sau Vocea Americii. Si cum comenteaza. Daca auziti, sa ne spuneti. Ce parere aveti?

Prin cap imi trece bunicul. Cu urechea ciulita de difuzor. Ba si bunicul de la Craiova avea obiceiul sa asculte, printre pauzele de bruiaj, cu zgomot lung, de avion in picaj, ce nu era voie.  Daca as spune ce coleg asculta aceste posturi, ar fi ca si cum as spune securitatii ca bunicii mei le asculta. Nu pot sa o fac. Nu era voie. Nu era bine. Dar ce ii spun ofiterului? Tovarase ofiter, ma pomenesc ca imi merge gura singura, vedeti, eu sunt poet din fire.  Compun poezii. Din acest motiv, nu sunt atent la ce se petrece in jurul meu. Sunt mai tot timpul cu gandul aiurea. La zborul unei pasari. La o floare. La o rima. Nu cred ca sunt bun pentru acest gen de activitate. Nu stiu niciun coleg care sa asculte Vocea Americii, sau Europa Libera. Mai mult, chiar daca in jurul meu s-ar vorbi despre aceste subiecte, ceea ce m-ar mira, sunt sigur ca acele cuvinte ar trece pe langa urechile mele fara sa le inregistrez. Cum va spuneam, sunt poet din fire, din pacate. Imi pare rau ca nu va pot fi de folos. Dar, in acelasi timp, va asigur ca, daca voi intra in posesia unor indicii, sau informatii, care sa ameninte securitatea statului, voi fi primul care voi face apel la organele de securitate ale tarii, pentru a le comunica ceea ce stiu. Aici eram cat se poate de sincer.

Pe fata ofiterului nu s-a citit nimic. A dat mana cu mine, mi-a multumit, si mi-a urat success la invatatura. V-as ruga sa nu comunicati nimanui continutul discutiei noastre, a mai spus. Am iesit calm, pe hol, am parcurs cat am putut de senin coridorul, numai cand am ajuns in clasa, am rasuflat usurat.

 

Sunt in armata. Soldat, esti chemat de ofiterul de contrainformatii, imi spune colegul de garda. Imi sare inima din piept. Iar informatii. Intru. Luati loc. Ne-ati fost recomandat de tovarasul colonel Hagianu. Ne  intereseaza aceia dintre colegii colegii dv.   care il denigreaza pe seful statului. Care il acuza de cultul personalitatii. Imi stapanesc o tresarire. Aveam un coleg a  carui gura umbla ca o moara toata ziua impotriva cultului personalitatii a lui Ceausescu.  Se numea Saftoiu Adrian. Era din Bucuresti. Mai Sfatoiule, ii spuneam toti, mai taci naibii din gura. El, nimic.  Tac. Stiti, tovarase maior, ii spun, sunt onorat de recomadarea tovarasului cololenl, si de interesul dv. Dar as vrea sa va spun un lucru despre mine, pe care dv. nu il stiti. Sunt si poet. Nu sunt atent la ce se intampla in jurul meu. Discutii, fapte. Sunt distrat. Nu stiu niciun coleg care sa se exprime negativ la adresa sefului statului. Si mi-e teama ca daca s-ar gasi vreodata unul, cum stau cu gandul aiurea, la cine stie ce incercare poetica, nici nu l-as auzi. Ma tem ca nu sunt persoana potrivita pentru ceea ce va intereseaza. Maiorul a fost surprins. Mi-a si spus-o. Tovarase maior,i-am spus, in viata mea, am incercat sa imi slujesc cu cinste  si devotament tara. Am dat ce am mai bun. O voi face in continuare. Daca voi afla date care o pun in pericol, sunt primul care va veni la dumneavoastra. Va astept. A spus maiorul. M-am ridicat, am salutat, si am iesit. De-abia dupa 20 de pasi dincolo de usa, am rasuflat usurat.

Am tinut intotdeauna partea celor mai slabi.   Bunicii erau slabi, in fata securitatii si a armatei. Colegii erau mai slabi. America si Europa, de dincolo de zidul de fier, erau mai slabe. Pentru ca nu puteau sa faca nimic impotriva relelor pe care le acuzau.

 

A venit vremea Americii si Europei. In tara, oamenii au inceput sa fie dati afara din servicii. Sa accepte salarii de nimic, sau la negru, pentru supravietuire. Si in tara, si in Europa, sau America. Oamenii au inceput sa ramana dezarmati in fata durerii. Fara medicamente. Fara medic. Fara bani. Oamenii au inceput sa ramana dezarmati in fata prostiei. Fara scoli. Fara carti. Fara incaltaminte si imbracaminte. Fara bani. Fara posibilitati. 15 % din tineri, analfabeti.

Oamenii au inceput sa ramana dezarmati in fata mizeriei, saraciei si mortii. Fara pamant de ingropat. Fara bani pentru o mana tanara, de sapat.

Oamenii au ucis 23 de milioane de fetusi, in burtile mamelor, in 23 de ani. Dictatorul a ucis, se spune, 15000 de femei care au murit la nastere, sub conducerea lui.

Oamenii au inceput sa ramana dezarmati impotriva cruzimii si lacomiei altor oameni. A venit timpul sa ma adresez securitatii statului. Am scris. Am scris. Am scris. Am publicat ce am scris.  Am primit, ca raspuns, recenzii favorabile, sau laude din partea condeierilor. Dar relele au ramas. S-au amplificat.

Ni se vorbea despre libertate. Apar buletine de identitate pe care oamenilor li se iau amprentele, ca la infractori. Apar carduri de sanatate, cu cifre de rob.      

America si Europa nu mai sunt slabe, ca pe vremea cand vorbeau la Europa Libera, sau Vocea Americii. Sunt puternice. Nu imi mai inspira mila si solidaritate, ci repulsie. Oamenii sunt slabi. Tara mea este slaba. Securitatea care nu mai este, este slaba. Informatorii ei, priviti cu reticenta si de mine, odata, sunt slabi.

E timpul sa le multumesc. Nu stiam cum  mint cuvintele frumoase, pe banda istoriei. Paradoxal, am devenit eu insumi un informator al unui stat neputincios. Care era un rai, pe langa ceea ce exista azi. Un poligon de canonade. De victime colaterale.

Curios, nici Europa, nici America, nu au pamant destul. Il arendeaza deja, in vederea cumpararii, pe al bunicilor. Lasat parlog de nepoti care au plecat pauperi in Europa, sau America.

Un carusel, o tiribomba stranie, arunca popoarele unele peste altele, in cautarea unui pamant mai bun. Care nu mai  are niciun punct stabil. In afara vitezei  care creste. Ca sa arunce de pe traiectoria vietii si libertatii, robii fara chingi, care nu mai au putere sa se tina in caluseii dementi.

 M-as intoarce in Rai. Ma intreb daca de aceasta data as accepta sa informez organele de securitate si contrainformatii. Chiar daca gestul meu ar fi fost inutil. Chiar daca ar fi fost blamat azi, cu manie viscerala, cu infierare victorioasa. Cu oprobiu public.

Cred ca da. Si as incepe depunand, pe masa ofiterului de securitate, sau de contrainformatii, ce am scris mai sus. Ca sa stiti pentru ce ma condamnati azi.

               

  21 ianuarie 2013

Related posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.