Un arbitru al valorilor: Domnul Berezovschi

Nu ştiu cum să mă adresez dascălilor mei de odinioară: Tovarăşe profesor, sau domnule profesor. Le-aş spune, cu egală dragoste, şi tovarăşe, şi domnule, dacă ei nu ar fi cu mult mai mult. Dacă ei nu ar fi fost, şi nu ar fi Oameni, cu O mare.

Întâia lor calitate, atât de obişnuită pe acea vreme, era graiul. O limbă română frumoasă, clară, curată, învăluitoare, care ştia să laude, dar să şi dojenească, care ştia să dăruiască  “două reci, şi una caldă”. Dar cât de cald ştia să insufle avânt şi energie limba română a profesorilor mei!

Tovarăşul învăţător Berezovschi a fost, şi este o inteligenţă vie. Un argint viu al minţii, graiului, eleganţei, cunoaşterii, logicii, organizării, o locomotivă care insufla, ca nimeni altul, elanuri elevilor şi profesorilor, care descătuşa valori, şi ceea ce este mai important, armoniza valori într-o valoare rară şi tutelară: valoarea echipei.

Mâna dreaptă a distinsei doamne directoare Marna Petrescu, secretar de partid energic, lucid şi inimos, animator şi iubitor de sport, filatelist remarcabil, preşedinte la Uniunii Filateliştilor din Dolj, Domnul Învăţător era, în orice domeniu, garanţia succesului.  De o tenacitate extraordinară, de o combativitate şi un elan debordante, era dedicat, prin vocaţie, profesiei şi pasiunilor. Şi pasiunile Domniei Sale erau toate activităţile şcolii, de la cercurile de matematică şi literatură, până la formaţiile de cor, mandoline, dans, sau echipe sportive. Acolo unde se implica Domnia Sa, domneau exigenţa, respectul, autoritatea, disciplina, ordinea şi excelenţa. Domnul Berezovschi a fost un vulcan cerebral.

Îmi amintesc de o clasă care a ieşit din mâinile Domniei Sale. Clasa a VI-a B. În clasele I-IV, îi fusese învăţător. Dar continua să îi fie mentor activ, şi a continuat până când şi-a condus elevii, cu brio, pe băncile liceului. Clasa a VI-a B era un competitor de temut, prin valorile ei de excepţie: Viorel Păun, Dan Diaconescu, Sorin Grebanos, şi prin frumuseţile ei de excepţie, blondele Afrodite Raluca Stavrache şi Daniela Lungoci. Dar toţi aceşti tineri, formaţi de domnul învăţător, erau un stup de albine copleşitor. Erau o echipă care deborda de calităţile insuflate de dascălul lor: ambiţie, voinţă, perseverenţă, disciplină, curaj, spirit de competiţie, fair-play.

Odată, demult, la un concurs filatelic organizat de domnul învăţător, am primit un premiu. Nu mai ştiu locul, nu mai ştiu în ce a constat premiul, şi poate nici nu este important. Ce este important este faptul că m-am bucurat şi atunci, şi cu alte prilejuri, de aprecierea şi încurajarea unui dascăl pentru care şcoala, viaţa, sportul, muzica, filatelia, cunoaşterea şi autocunoaşterea au însemnat performanţa de a face parte, activ, dintr-o şcoală şi o societate de elită, în care oamenii cu O mare erau reperele şi speranţa oamenilor cu o mic.

Cât de mult aş dori să mă întorc în anii de atunci şi, după câte-o reuşită, să îl aud pe tovarăşul învăţător spunându-mi, mustăcind scurt, cu vocea sa percutantă, însufleţitoare şi elegantă, de arbitru al valorilor: “Bravo, băieţică!”…

29 Decembrie 2012