În data de 28 noiembrie 2022, Biblioteca Municipală Lugoj a organizat „Ziua Editurii David Press Print” din Timișoara, ocazie cu care, lugojenii s-au reîntâlnit cu reprezentanții acesteia, cu autori care au publicat la Editura David Press Print, colaboratori, dar și scriitori și prieteni ai Lugojului. Manifestarea a avut loc la Casa Bredicenilor din Lugoj, începând cu ora 17,00.
Din partea Editurii David Press Print Timișoara au participat, conf. univ. dr. Ioan David, fondatorul editurii, Daniela Florian, directorul editurii și Loredana Bradea, tehnoredactor. Într-un discurs scurt, dar elevat, conf. univ. dr. Ioan David a prezentat editura de la înființare până în prezent. A amintit de cele două mari proiecte pe care instituția le are împreună cu Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu, al Filialei Timișoara a Academiei Române și anume: Colecția Bibliotheca banatica prin care se urmărește trei obiective: punerea în valoare a documentelor și manuscriselor inedite, existente în arhive și biblioteci; tipărirea unor cărți vechi, apărute în secolele trecute și care din varii motive au rămas necunoscute; publicarea autorilor din Banat și din afara provinciei care se ocupă de istoria și cultura acestui minunat colț de țară. Până în prezent, colecția a ajuns la volumul cu numărul 69. Cel de-al doilea proiect vizează o lucrare inedită sub genericul Enciclopedia Banatului, fiind tipărite până în prezent două din cele zece programate, și anume: Enciclopedia Banatului. I. Literatura, în două ediții și Enciclopedia Banatului. II. Istoriografia, fiind în curs de documentare alte trei volume tematice: Presă, Biserică și volumul de Etnografie și folclor.
Ținem foarte mult la calitatea lucrărilor, nu numai din perspectiva redactării, ci și din perspectivă științifică, ca atare, în urmă cu doi ani am fost acreditați de Consiliul Național al Cercetării Științifice pentru două domenii, Filologie și domeniul Istorie și Studii Culturale, a precizat domnul Ioan David.
Alături de reprezentanții Editurii David Press Print, a fost scriitorul, publicistul și cineastul Vasile Bogdan, un apropiat colaborator al editurii, autorul celor două volume Lugojul în nesfârșirea clipei și Roțile curajului. Vasile Stoica primul în istoria omenirii, singur, în jurul lumii, în fotoliu rulant, volume apărute în anul 2021, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Lugoj.
Cu această ocazie, prof. univ. dr. habil. Lucian Emil Roșca, prezent la manifestarea organizată de Biblioteca Municipală Lugoj, a prezentat volumul Curs de folclor muzical, autor Nicolae Ursu, carte tipărită de asemenea cu sprijinul financiar al Municipiului Lugoj, prin programul de finanțare nerambursabilă în anul 2022, la Editura David Press Print. Ediție îngrijită și notă asupra ediției de prof. univ. dr. habil. Lucian Emil Roșca, prefață Nicolae Ursu.
Orice carte are o poveste, iar începutul poveștii acestei cărți vine dintr-un moment în care m-am gândit să scriu despre folclor. Am început, am schițat și la un moment dat a venit la mine o persoană, absolventă în Timișoara de prin anii ‘40, și mi-a pus în mână un manuscris foarte veche. La acel moment mi s-a părut mai importat să repun în pagini Cursul de folclor universitar al lui Nicolae Ursu pentru că este singurul curs universitar bănățean. (…) peste 140 de exemple muzicale au fost retranscrise, totul pus la punct și o corectură foarte amplă a durat 2 ani. Este prima apariție a acestui curs universitar, în condiții excepționale de grafică realizată și tipărită la Editura David Press Print din Timișoara, a declarat prof. univ. dr. Emil Roșca.
Despre compozitorul, folcloristul și dirijorul Nicolae Ursu, a vorbit și prof. dr. Constantin-Tufan Stan, care a adus în atenția auditorului informații prețioase și inedite despre această personalitate.
Cei prezenți și-au delectat auzul cu câteva colinde compuse de Nicolae Ursu, au primit gratuit câte un exemplar din volumul Curs de folclor muzical și au vizitat standul cu cărți al Editurii David Press Print din Timișoara.
Pe această cale, reprezentanții editurii aduce mulțumiri Primăriei Municipiului Lugoj pentru suportul financiar acordat realizării unor cărți de mare valoare, dar și Bibliotecii Municipale Lugoj pentru organizarea acestor lansări de carte.