De ani si ani, stahanovistii cincianalelor mass-media ne-au delectat cu prezentarea averilor declarate ale parlamentarilor, si sefilor si sefutilor feluritelor usuratoare publice, care fac mai lesnicioasa si fericita viata fiecarui calician.
De ani si ani, am inghitit in sec la prezentarea cate unui ortac cu bijuterii de zeci, sau sute de mii de euro, cu 1-2-3-4-5 terenuri de cate 5-10-50 de hectare, cu 1-2-3-4 autovehicule, cu 1-2-3-4-7 case, cu venituri anuale de zeci de mii, sau sute de mii de euro.
Astazi, am avut o revelatie: prima data de cand privesc si ma minunez de sacrificiile benevole ale celor care ne conduc spre noi culmi de adevar, dreptate, fericire, progres, civilizatie si multumire pentru intregul popor alegator, mi-a sarit in ochi un fapt indelung ignorant:
Niciunul dintre binefacatorii nostri mediatizati ( binefacatori macar in plan teoretic, daca practic nu este posibil ), nu avea – in lista scurta, dar suculenta, a bunurilor personale – calitatea de PROPRIETAR a unei FABRICI. A unei UZINE. A unei ASOCIATII AGRICOLE. A unei BANCI. A unei mici ramurici INDUSTRIALE. A unei mari surcele DE COMERT. A unui butuc de TRANSPORT. A unui ciot de SPITAL.
Acesti asa zis magnati ai binelui nostru sunt, de fapt, niste terchea-berchea. Niste capuse cuminti care – mandat dupa mandat – si-au mai adaugat listei lor de proprietati cate o casa, cate un autoturism, cate un teren, cate un ban in cont. Niste sarantoci.
Dintr-o data, perceptia mea asupra acestor calauze s-a modificat cu 180 de grade: de la invidia cu care privesti un Rege, la compasiunea cu care eviti sa te uiti la un cersetor.
Avem milioane de calicieni care isi cauta de lucru in strainatate pentru ca nu avem alesi proprietari de uzine si fabrici. De mari ramurici, surcele si cioturi economice.
In urma cu mai bine de 20 de ani, nu suportam sefii. Intr-o buna zi, sunt trimis pe malul marii sa organizez informatic receptia si distributia unor autovehicule, in tara. Intalnesc un sef pe care il intreb : ce avem de facut? Imi raspunde: exact asta astept eu de la dv. Sa imi spuneti ce am de facut. Anchetez, si aflu ce avem de facut. Ii explic sefului ce are de facut. Noaptea, programez ce avem eu si echipa mea, de facut. Di-s de –dimineata, mergem pe teren. Toata lumea astepta . Merg la echipa de control de calitate, si incerc sa le explic cum vom interactiona. Vorbeau toti deodata. Dadeau din maini. Vociferau. Nu cunoasteam pe nimeni. Si atunci am intrebat: CINE ESTE SEFUL? A aparut seful. Si i-am explicat lui ce are de facut echipa lui. A fost suficient. Restul a organizat el. A fost prima data cand mi-am dat seama ca seful – oricat de urat – are locul si rolul lui. Si a trebuit sa recunosc fata de mine insumi ca nu se poate trai, pe lume, fara SEF.
Ce fel de SEF?
Votul va apartine!
5 noiembrie 2012
