Dupa Marea Revolutie din decembrie 1989
Lumea a incercat sa umple
Marele Vid de Putere creat
Cu Dragoste.
Dar cum dragostea este prea greu de indurat
Au iesit in strada
Si au strigat : Libertate
Au invins-o
Si se bucura si acum
De Victorie.
O poezie interesanta. Cum ar spune Excelenta Sa, Ambasadorul Romaniei la Paris, cand nu ai nimic de spus despre un om, spui ca e interesant. Ma intreb ce ar fi spus Eugen Ionescu. Ma intreb ce ar fi spus Mihai Eminescu. Pe Marin Sorescu, nu-l intreb. Nu s-a grabit. Si pana la urma, n-a avut incotro. A plecat in exil, la putere. L-am vazut odata in slip, pe Strandul Tineretului.Atat de mic, intre Gabriel Chifu, si un alt om. Apoi, in Casa Studentilor. Pe dreapta. O sala mare. O scena improvizata. Scaune, in spate. Patrel Berceanu il chemase sa-i arate. Cum jucam, noi, studentii, in “A treia teapa”. Ii sclipeau ochii de fericire. Apoi, nu l-am vazut. Era in juriu pe Scena Nationalului. Aceeasi piesa. Cand a cazut cortina, mi-a taiat capul. Patrel striga din culise: Mai repede! Mai repede! Depasisem timpul. “Pentru urcus! Pentru Apoteoza!” Parca asta era finalul.
Ma uit la copiii care vin. Cat sunt de singuri. Ce trista copilarie au. Noi tot urcam, urcam, si ei nici nu mai iau aminte la noi. Suntem atat de batrani, incat copilaria noastra nu-i mai ajunge din urma. Trosnesc zidurile. Coliviilor in care stam. Si ne-am intoarce, s-o luam de la capat. Si toata slabiciunea noastra de astazi, este puterea lor de maine. Noi predam, predam, si ni se intoarce numai singuratate, si teoria chibritului.
22 decembrie 2013
( dimineata )
Cine ne mai simte pe noi. Are cine.
