Este adevărat că lauda de sine nu miroase-a bine, dar dacă mi-au murit laudatorii…
Câinele bătrân, chiar dacă nu mai poate să muşte, măcar râde ştirb…
Nici puricele, dacă nu este încurajat în munca de supt sângele, nu face purici mulţi…
Remarcaţi că până şi calul troian a rămas în istorie ca troian, şi nu ca un cal grec.
Războiul troian a fost pierdut în clipa în care Paris a dăruit mărul de aur unei muritoare.
Morala din „Prâslea cel Voinic şi merele de aur”: Dacă nu te înconjuri şi înţepi în spini, te fură nu numai somnul, ci şi hoţii…
Mintea sare cu tine gardul, şi te face să cazi în picioare. Norocul te ajută să uite proprietarul poarta deschisă.
Ce nu fură hoţii: înţelepciunea.
Ce fură toată lumea: dragostea.
– De ce umblă adevărul cu capul spart?
– De greu ce e de răbdat…
– De ce nu are prostia, cap?
– Ca să nu aibă de la ce să se împută…