Citate din Eminescu, atat de actuale…

 

De fiecare data evocăm geniul lui și prea puțin complotul ticăloșilor !

Eminescu, un profet al actualităţii româneşti

 Au trecut 164 de ani de când pronia cerească l-a adus printre pământeni pe Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor.

Dar pe cât de mare i-a fost harul poetic, la fel de mare i-a fost înzestrarea de jurnalist şi de vizionar al vii­torului. Actualitatea operei publicistice a poetului nostru naţional este absolut incredibilă, datorită vizionarismului lui profetic, de mare cunoscător al… „eternităţii locale”. A scris în 1880, dar pare a descrie actualitatea politică de azi. Reluăm câteva exemple pentru a marca şi pe această cale luminoasa aniversare de la 15 ianuarie.

Despre lumea românească de azi: „Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui… Clasele productive au dat îndărăt; ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire, iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică”.

Despre politică şi economie: „De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva”.

Despre mită şi alegeri: „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta; pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocu­pă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie. Func­ţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti… Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani se ur­că, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti”.

Despre partidele politice: „Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie”.

Despre administraţie şi emigraţie: „Oare nu e carac­teristic pentru tratamentul de care se bucură populaţiile noastre din partea administraţiei şi a fiscului când constatăm că, în acelaşi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc ţara lor, ca şoarecii o corabie care arde, şi că emigrează?”.

Despre clasa politică: „Uzurpatori, demagogi, capete de­şarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o com­pensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai în­fu­mu­raţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării”.

Despre guvernanţii de azi: „Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi din­tr-alta e o politică necoaptă”…

Despre viitorul neamului românesc:

„Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de stră­ini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni. Peste tot cre­dinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura se­colului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ame­ninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de in­cest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.