Am isprăvit paginile volumului al doilea din acest an (nr.113/2020) al revistei. Încerc aceeaşi stare de desprindere de lumea cotidiană mai mult decât pandemică şi de ȋnvăluire ȋn cerescul bucuriei creatoare… Mereu mai descopăr ȋncă şi ȋncă ceva din sensurile unei spiritualităţi neştiute, mereu ȋmi mai apropii alţi şi alţi oameni de cultură, acei exemplari păstrători ai strădaniilor şi motivaţiilor intacte, mereu mă las copleşită de verticalitatea sensurilor şi rosturilor româneşti.
Aţi construit ȋmpreună, de-a lungul timpului, cel mai frumos Pantheon bănăţean. Unul cu adevărat patriotic. Unul cu adevărat creştin. Unul cu adevărat cultural. ,,Coloana infinitului”, coloana voastră tinde să atingă şi ea un infinit al creaţiei. Fiecare colaborator, fiecare articol ȋncearcă să-şi aducă aportul la acest construct colectiv şi, aşa cum scrie în editorial directorul ei, dl. Horia Ciocârlie, vă străduiţi să păstraţi un nivel ridicat, ȋn ciuda greutăţilor de tot felul. Ştacheta voastră este remarcabilă, dar şi remarcată de cei mai mulţi drept o permanentă aspiraţie la valoare. Acea valoare ce devine o realitate pentru cititori. Nu e deloc uşor să ȋmbini seriosul informaţiei cu emoţia artisticului, să descoperi sau să redescoperi noi faţete, noi puncte de vedere asupra unui subiect, să redai consistenţa ideilor contribuţiilor academice, să aduci ȋn prim plan personalităţi din toate domeniile artistice, să recenzezi apariţiile editoriale, să publici poeţi şi epigramişti etc. Pentru asta trebuie să ai un simţ special al selecţiei şi o hărnicie ce ȋntrece uneori limitele răbdării. La acest pupitru de dirijoare, ce armonizează cu o baghetă magică sunetele orchestrei pentru ca mesajele să ajungă la minţile şi inimile cititorilor, stă Monica M. Condan. Prin munca ei migăloasă şi neobosită, prin meritul ei de a aduna, evalua şi cântări locul, rostul, paginaţia, ca şi prin scrisul ei de mare inspiraţie şi profunzime reuşeste să confere revistei maturitate şi unicitate. Astfel că fiecare nou număr ȋmi pare cel mai bun, ca o ȋntrecere cu sinele propriei valori, ca o demonstraţie ca se poate merge şi mai departe.
Şi totuşi, acest ultim număr m-a entuziasmat şi prin magia ilustraţiilor. Statuile marii artiste, d-nei Linda-Saskia Menczel (Sinele, Inalţare, Filocalie, Preoţia, Alchimistul etc) şi-au găsit locurile cele mai potrivite, ca-ntr-un album de artă de pură vibraţie. Un puternic talent s-a ȋnfrăţit cu altul şi astfel s-a creat o osmotică energie spirituală. In acest context, ,,Perindările tragice” ale tatălui meu şi ,,Muzica universalis” au devenit şi mai vibrante prin articolul de deplină profunzime analitică semnat de redactorul şef. El este asemeni unei ȋmbrăţişari dincolo de timp. El este un recviem de mare forţă şi emoţie. Nu pot decât sa mă simt şi mai ataşată de revistă, de motivaţiile ei şi să o ȋmbrăţişez, la rândul meu, pe autoare, cu tulburarea unei vii recunoaşteri.
Nota redacţiei
Nr .114/2020, dedicat actorului Vladimir Jurăscu-in memoriam, de la Teatrul Naţional ,,Mihai Eminescu” din Timişoara, completează construcţia de anvergură a Pantheonului bănăţean, (program iniţiat din anul 2005), cu o nouă treaptă prestigioasă din scara valorilor perene ale culturii noastre româneşti.
Mălina Mădălina