CULTURĂ / Daruri

Daruri

 

de Dan IONESCU

 

 

 

Îmi plăcea începutul verii.

Atunci, tata ne aducea multe cireşe.

La Crăciun, iar era frumos.

Primeam cadouri.

Un dar a fost, într-o iarnă, cartea Poveşti (de fraţii Grimm),

pe care o mai am şi astăzi în suflet.

De câte ori îmi amintesc de această carte,

răsfoiesc paginile zilei

în care am primit-o

şi mă bucur.

 

Related posts

17 Thoughts to “CULTURĂ / Daruri”

  1. Anisa//ely//filingham

    Dintr-un univers închis între filele unui jurnal, recuperați entuziasmul unui copil în fața unor daruri de o deosebită valoare spirituală(,,răsfoiesc paginile zilei în care am primit-o și mă bucur”).Iar cartea e zestrea ce poate simboliza și înclinația dvs. actuală.
    Versurile acestea ne imprimă și nouă, adulților, un sentiment de nostalgie.

  2. Cerasela Ena

    Din amintiri bine conservate, memoria transcrie sumar, corelat momentului, o impresie despre ceea ce ar însemna un cadou de Moș Crăciun pentru sufletul unui copil.
    Citindu-vă resimt o puternică melancolie.

  3. Nicoleta Ilinca

    Citind aceste versuri am realizat cât de plăcută este virtutea simplității exprimată prin bucuria firească și nevinovată, în fața unui dar modest, poate nu întâmplător o carte.
    Azi le oferim copiilor noștri daruri scumpe, denaturând simbolul Crăciunului, fără să ne dăm seama că, procedând astfel, le însuflețim sentimentul lăcomiei.Cu ce set de valori vor pleca de acasă aceste suflete nevinovate?
    Ar trebui obișnuit moșul să fie mai puțin generos cu odraslele noastre.

  4. Riviana Deny

    Felicitări!
    Un poem nostalgic, original și inspirat!
    Printr-un gând retrospectiv ne transmiteți un mesaj expresiv: copilul trebuie orientat către ,,a fi” în detrimentul lui ,,a avea”.

  5. Denisa Dulea

    Viziunea cea mai frumoasă este creată de modul în care recuperați amintirile. Le-ați copertat într-o broșură de mare valoare sentimentală (,,răsfoiesc paginile zilei…”).Nici senzațiile legate de stropul de fericire al copilului ce ați fost sau de entuziasmul adultului ce ați devenit nu compensează această această reprezentare.
    Ați evocat într-un stil deosebit, o tradiție precum cea a lui Moș Crăciun, care-i fericește pe copiii cuminți.Felicitări!

  6. Irina

    Lirică de o simplitate exemplară ce evocă nostalgie, prin exprimarea unor senzații , cu adânci rădăcini în timp. Ne aduce aminte de copilăria noastră, de simplitatea sărbătorilor în familie. Crăciunul, azi, și-a pierdut din farmec grație coșului de la supermarket, care a înlocuit mirosul autentic de cozonaci din casele românilor.

  7. Adi

    Ce simplu se pot transmite niste trairi autentice. Numai pana unui poet desavarsit poate insa sa faca lucrul acesta. Felicitari Dan!

  8. Elly

    Imi place teribil asocierea „cireşe” cu „poveşti”, iar „răsfoiesc paginile zilei” m-a dat gata. Simplu şi firesc, dar foarte profund. Bravo Dane!

  9. Magda

    Sunteti ,,o coroana de spini pe fruntea noastră” prin nota expansivă din care răzbate nostalgia revelatorie a copilăriei.
    Sunteti ilustru!Felicitari!

  10. Narcisa

    Versuri izbitoare!Felicitari!!!

  11. Kristian Carla

    Nu stiu dacă aceste versuri radiază o alinare sublimă sau transmit o adâncire în melancolie, cert este că sunt fascinante prin simplitate.Vă felicit si vă doresc succes în tot ce întreprindeti!Sunteti magnific!

  12. Nelly

    Va felicit pentru aceasta creatie, pe cat de simpla pe atat de impresionanta!Ne deschideti in fata un univers de mult uitat, retraind la intensitati si maniere diferite timpul magic, ireversibil al copilariei.
    Felicitari, inca o data!

  13. EMA

    Dan Ionescu creionează o oază de bucurie, un univers fericit, printr-un aspect simplu, dar mirific al vârstei de aur (a primi cireșe, a primi daruri). Unde ești copilărie?
    Felicitări,Dan!

  14. Luiza Ani

    Frumoasă vârsta inocenței pe care o purtăm cu drag, într-un colț prăfuit al sufletului, tot restul vieții. Ne-ați redat deziderat o atmosferă în care fericirea e surprinsă în cele mai neînsemnate lucruri.
    Poveștile de atunci, poemele de astăzi, fascinante nostalgii!Sublim totul!
    Cu admirație, Luiza.

  15. Ana M

    BRAVO!!!!!!!
    Va citesc cu aceeasi, profunda admiratie.

  16. Segarceanu Raluca

    Cartile sunt comorile care asund perle pretioase(scrisul).Sunteti cel mai bogat om deoarece traiti inconjutrat de carti!Acest gen de oameni sunt demn de apreciat.

  17. Magda Gofiță

    E vremea cireșelor, dar s-au scurs anii copilăriei!

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.