Te afli aici: Acasa » Cultura » CULTURA / Despre rolul amintirii: Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent. Octavian Paler

CULTURA / Despre rolul amintirii: Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent. Octavian Paler

CULTURA / Despre rolul amintirii: Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent. Octavian Paler

De multe ori am rămas în loc în cuprinsul vederilor mele asupra istoriei. Mi se părea că o mare și tragică nedreptate i se făcuse mareșalului. Însă bunicul patern, jandarm în București, între anii 1940 – 1945, mereu blestema: Să putrezească în stratul cel mai întunecat al iadului! La interogațiile mele revoltătoare, răspundea: A dat ordin să ni se coase buzunarele ținutei, iarna, pe frig.

–          Foarte bine. Stăteați permanent în stare de gardă, mai aproape de gestul ripostei, cu mâna pe armă.

–          Ofițerii de ce aveau căciulă de oaie și mânuși de piele? Întrebarea sancționa aroganța superiorilor.

Când auzea de Regele Mihai, oriunde se afla, părăsea lucrul și se apropia de radio ori televizor, cu admirație: Regele (Carol al II-lea) n-a băgat țara în război, niciodată n-ar fi dus oamenii pe câmpuri, să moară. Pentru bunicul, Regele era Rege, nu conta numele mic.

Distincția între două civilizații, o făcea astfel: Nemții schimbau trenul în București, în Gara de Nord. Coborau ei, urcam noi. Lăsau în compartimente, pentru noi, ciocolate, conserve, tuburi de pastă de dinți… Era o curățenie de cristal în vagoane.

Au venit și rușii cu un tren… Din rutină, un coleg a pus piciorul să urce, dar strigând, s-a dat înapoi, oripilat de ce văzuse: Stați unde sunteți! Să nu vă gândiți să urcați. E prăpăd aici. (Mizerie peste tot).

Aceste mărturii, din care scad nemulțumirea particulară legată de buzunarele cusute și de atmosfera unui episod pe care nu l-am relatat (este aproape grav și de scară națională), mi-au întărit părerile asupra istoriei: era bine să ne fi păstrat regalitatea de stat, iar pe germani să-i fi respectat mai mult. Din contrastul exacerbat al celor două intenții oneste, ale monarhului și mareșalului, a câștigat șarpele insinuat, comunismul.

În vremea regală, între altele, strămoșii mei din Cleanov tăiau pui în fiecare zi, plăteau om ca să-i ajute la treburi. Străbunicul avea pasiune mare pentru cai. Bea apă după ei, din aceeași găleată din care-i adăpa. Vara, îi păștea noaptea, pe câmp.

II.

Mi s-a întâmplat de mai multe ori, să-mi revăd unii prieteni sau cunoscuți, foarte întristați. I-am întâlnit în oraș, accidental. Mi-au mărturisit, ca unui frate, într-un asemenea prezent, între noi nu mai era distanță, motivul deznădejdii: Mi-a murit tata.

Cred că am găsit un răspuns bun, pe care l-am formulat cu încredere, ca să-i ajute: Dacă părintele tău te-ar vedea acum, din spiritul care a devenit, n-ar vrea să plângi. Când nu mai poți de dor și te înfrățești, fără să vrei, cu disperarea, adu-ți aminte de atitudinea lui în viață față de tine, de ocrotire și de curaj. Și-ar dori să treci peste tine însuți, peste necaz, cu anvergura bărbatului care a vrut să devii.

Într-un asemenea caz, rolul amintirii este de a lua din panoplia de sfaturi, pe cel mai bun, cu ajutorul căruia să mai poți privi fericit orizontul. În despărțire, îți dorești să dormi aproape mereu. Trezirea din somn te conectează automat la chin. Pe umerii tăi s-a prăbușit cerul. Așa ți se pare.

Comentarii (7)

  • Jianu Liviu-Florian

    Foarte frumos, Dane. Memorialistica, si creatie.

  • vio

    Cand nu mai poti de dor, scrie sau canta si-ti vei simti sufletul mai usor.

  • Riviana

    Dar amintirile ce ne tin ,,conectați la vis”?
    Acestora ar trebui să le alocați un capitol special.

  • Riviana

    Vio, nobilă descărcare lăuntrică!Dar cei ce nu ne pricepem la asta (scris, cântat, pictat etc.), ce ar trebui să facem?

  • MARI

    Riviana, dacă nu ştii să cânţi atunci glasul pianului să fie glasul tău şi-ţi va şterge dârele de tristeţe.
    Ia seama la această a treia poruncă ,, Să nu-ţi aminteşti orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent” din lista celor zece din cartea lui Paler (,,Viaţa pe un peron”) sau reflectează la îndemnul expus de Dan ,,…să treci peste tine însuți, peste necaz…”, să iei ,,din panoplia de sfaturi, pe cel mai bun, cu ajutorul căruia să mai poți privi fericit orizontul”!
    Felicitări, Dane!!!

  • oprea gabriela

    Deși tata nu mai este de 4 ani, am același sentiment chinuitor:încă am pe umeri prăbușit cerul…..Mi-e dor și doare….și am nevoie de el, de fapt de ei. Aș mai avea atâtea să le spun și să fac pentru ei.Aș vrea să mă mângâie și să-mi dea curaj și putere să merg mai departe. E cumplit să fi orfan. Nimic nu-ți poate șterge durerea.

  • DAN IONESCU

    Te inteleg, Gabriela. Gandeste-te ca ei te vad ca suferi si bineinteles, n-ar vrea aceasta. Se intristeaza si ei de tristetea ta. Niciodata nu ni se pare ca facem destul pt. cei pe care ii iubim pt. ca dragostea pt. ei e mult mai mare ca orice. Nimic din fapte (din cele posibile) nu ar egala-o. Dar in acelasi timp, nici ei nu ar fi vrut sa faci mai mult pt. ei intrucat nu ar fi vrut, nu s-ar fi gandit sa-ti ceara ceva, sa te solicite, sa te oboseasca oricat de putin. Stai linistita (cat poti)… Asa vor fi si ei mai multumiti, ar sti ca nu s-au sacrificat pt. tine (pt. copil – in general vorbesc) degeaba. Scopul fiecarui parinte este sa nu-si vada in nicio ipostaza copilul suferind. Abate-te de la suferinta, de la dor, trecand prin lecturarea unei pagini din Biblie. Felul in care inteleptii aceia isi iau ramas bun de la urmasii lor este linistit. Stiau ca se vor revedea in cer.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus