Cât de frumoasă-i depărtarea!
Din impresia forței de fier a brațelor podului,
reușesc într-un târziu
vesperal,
să fi scăpat, în ușa hotelului
Historia.
Intru aici în hol,
cu poziție de sultan,
cercetându-și conacul pierdut
din strânsoarea vremii, în contemporaneitate,
ca un turban, din cauza
modei schimbătoare.
Am umblat mai mult în cerc,
în destinul meu am format un ceas.
Câte mai am?
La plecare,
voi forma altul.
Ca să ies din arterele înguste ale orașului,
nelărgite de timpul călător
în secole,
am întors mașina la stânga,
în pofta inimii,
pe ruta principală.
În spate, a rămas fumul
celor două țigări aprinse
în Istanbul,
făclie pentru sufletul meu.
Totuși,
o țară este urâtă
când își vinde firescul prea scump.
