CULTURĂ/Anotimpul de la scară
În așteptarea vulcanului cald,
a început să ningă prelung.
Sănii zdrobitoare prin culoare și viteză de alunecare,
se sparg în absențe.
Până voi decide să mă dau pe sanie,
în cuprinsul zăpezii sfâșiate de schiuri,
în zarea albă, de zahăr,
se imprimă coloșii de fum ai amiezii.
Pe scara unui conac bătrân,
printre măști, panglici și mâțe,
trece puful din perne rupte, în zăbavă.
Articole din aceeasi categorie
-
„Demnitatea umană și transumanismul”, conferință la Filiala Timișoara a Academiei Române
-
Conferința „Recuperarea exilului românesc” susținută de prof. dr. Maria Vaida, la Academia Română, Filiala Timișoara
-
Finanțări nerambursabile pentru proiecte în Timiș
-
Ziua Culturii Naționale sărbătorită în capitala Banatului la Academia Română – Filiala Timișoara
Comentarii (8)
Lasati un comentariu
You must be logged in to post a comment.
Sorina
Întruchipare a ceea ce e imaculat ,,zarea albă, de zahăr” ne spală gândurile și ne îndulcește trăirile.Chiar dacă nu vrem, ceva alb pătrunde și în noi, ,,ninge prelung” și pe chipul omului murdar.,,Coloșii de fum” au caracter de înălțare, iar ,,în cuprinsul zăpezii” zăresc minunatele forme de steluțe mici, care îmi așează la picioare, tot cerul.
Paradoxal, cum armonia interioară poate fi construită într-o dezordine și o răceală exterioară colosală.
Cerasela Ena
Îmi place, un poem deosebit.
Nu doar ,,coloșii de fum”, ci și ,,scara” din titlu exprimă elevația spiritului, doar că treptele implică efort , iar ,,puful din perne rupte în zăbavă” cere răgaz și, poate, nevoia de odihnă sau distracție pe care mi-o sugerează și versul ,,Până voi decide să mă dau pe sanie”.
Tot ,,fumul” are și un caracter puternic poluant, contaminează provocă anxietate sau confuzie.
Corina Pascu
Ce frumos!De unde le scoateti?
Magda Gofita
Nu-i vulcan fumegand dar sunt pasiuni ascunse care pot exploda (colosii de fum)!
Asa cum puful zboara, nu sta prea mult timp in locul in care se aseaza, tot astfel, si gandurile noastre sunt trecatoare; iar sania trebuie scoasa cat mai repede,ca altfel vom avea drept alternativa barca.
Frumoase poemele.Sunteti o voce diafana.
Raluca Visan
Ne împrumutați durata clipei.
Știm zăpada provoacă blocaje, dar când o vedem din nou, albul ei ne ninge până în suflet și ne scoate la lumină puritatea.Purtați de vis, în joaca fulgilor ce ni se topesc, ca o părere, anume parcă pe genele ochilor, ne înălțăm (și fără ,,scară”) până la cer.
Superb poemul.Mă captivați, prin profunzimea inspirației.Aș vrea să vă adresez aceeași întrebare (a Corinei), reformulată:,,De unde atâta profunzime?”
Corina Pascu
Magda, intrebarea mea era pentru Sorina si Cerasela Ena.Poetul, Dan Ionescu, e oricum profund.E magnific!
Corina Pascu
PARDON, RALUCA (NU MAGDA)!
Anca
Posed sentimentul că am cercetat Antarctida. Elanul prăfuit al reveriilor mele neutralizează ,,zarea albă, de zahăr”.Ezit.E unică această întindere, e specială, e grandioasă dar e, totuși, de gheață.,,Sănii zdrobitoare prin culoare și viteză de alunecare,/se sparg în absențe”.
Poate doar căldura generată de o activitate vulcanică va contribui la subțierea stratului de gheață, dar…dubii în această direcție.