Partea I
Un soare diform, sadoveanian, era pe cale de a dispărea în partea cealaltă a Pământului. Mai trecuse o zi din lunile de vară ale unui an cu multe evenimente încâlcite din hăţişul social şi, parcă, se cuvenea o clipă de respiro, într-un loc liniştit, plin de verdele naturii. Aşa gândeau tinerii, poate prea tineri, care se aşezaseră la cele câteva mese ale cochetei terase de pe malul râului ce străbătea însorita localitate sudică. Ramurile sălciilor pletoase se legănau peste balustradă, atingând pielea catifelată a acelora ce priveau prin apa limpede ce venea de undeva din zona înaltă a reliefului muntos. Un suflu uşor de vânt aducea mireasma fânului cosit în acea după amiază, de către cei câţiva proprietari ai pajiştilor de pe malul celălalt al râului. Din difuzoarele boxelor se auzeau, în surdină, cântecele anilor ’80. Chelnerii, îmbrăcaţi în pantaloni negri, tricouri marinăreşti cu guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate, cu băşti pe care era inscripţionat cu auriu numele terasei, roiau în jurul clienţilor, onorându-şi profesional comenzile.
Radu şi Corina traversau încet terasa, căutând cu privirea o masă liberă, când, din spate, auziră o voce:
-Salut, Radu! Nu te-am văzut de mult timp.
-Am fost foarte ocupat, se răsuci el către posesorul vocii. Apoi, spre Corina: El este Dragoş, un prieten din copilărie. Dragoş, prietena mea, Corina.
-Încântat, domnişoară.
-Asemenea.
-Îl ştiu pe Radu de când eram mici, pentru că am fost vecini. După un timp, eu m-am mutat cu părinţii şi aşa am ajuns să ne vedem mai rar.
-Adevăraţii prieteni nu se uită niciodată, iar distanţa nu-i desparte, zise Corina.
-Iată o observaţie cu iz de înţelepciune populară, smulsă din trecutul nostru românesc. Un mare învăţat spunea că strămoşii noştri nu au fost proşti. Ei au adunat şi au transmis oral tot ce a fost mai bun în plan mioritic.
-Dragoş, chiar vrei s-o cucereşti pe Corina cu discursul tău elocvent ? întrebă Radu.
-Nu. Da…. Încercam şi eu, poate se prinde. Ştiţi ce? Nu mai sunt locuri libere. Vă invit la masa mea!
-Mi-ar făcea plăcere, o auziră pe Corina. Lui Radu nu-i surâdeau nici compania, nici insistenţele lui Dragoş, dar se cunoşteau de mult timp şi îl tot evitase până acum. La ultima întâlnire, Dragoş îi povestise despre prosperitatea afacerilor sale, la care, spunea el, munceşte puţin, dar câştigă mult. În urmă cu o săptamână, îi promisese Corinei că vor petrece o seară la o terasă, aşa că se văzu nevoit să accepte invitaţia. Masa la care se aşezară era poziţionată pe partea laterală a terasei, deasupra cursului apei. Se auzea un zgomot continuu, monoton, uşor şi plăcut, produs de curgerea apei şi de frunzele sălciilor mişcate de o adiere leneşă. După ce comandară alune şi răcoritoare, Corina se scuză pentru a merge la toaletă. Rămaşi singuri la masă, Dragoş atacă:
-Te-ai mai gândit? De ce nu vrei să încerci numai? Nu te costă nimic.
-Nu este uşor să iei decizia aceasta.
-Este vorba de o încercare, insistă Dragoş. O să vezi viaţa în alte culori. Îţi dă o forţă herculeană. În seara asta, un amic de-al meu dă o petrecere la el acasă. Veniţi cu mine? Nu trebuie să staţi mult. Te rog!
-Nu ştiu…
-Despre ce-i vorba? întrebă Corina, care se apropiase de masă.
-Dragoş ne invită la un chef.
– Mergem?
-Ei bine, o facem şi pe-asta, acceptă Radu, doar pe jumătate convins că este o decizie bună.
Când ajunseră acasă, la prietenul lui Dragoş, petrecăreţii trăiau viaţa din plin. Muzica, la putere maximă, făcea să vibreze fiecare particulă a corpului. Toţi dansau, cântau, strigau, nimeni nu înţelegea nimic, dar erau la unison. Cei trei veniţi se integrară repede în grup, fără a fi luaţi în seamă de ceilalţi, care, după gradele alcoolice ale sticlelor golite, păreau de pe o altă planetă. Dragoş îl luă deoparte pe Radu şi-i zise:
-Ia din asta şi o să vezi cum îi dai pe spate pe toţi de aici.
De data asta Radu se supuse. Nu trecu mult timp şi începu să simtă că pluteşte. Avea senzaţia că este cel mai tare dintre toţi invitaţii pe care prietenul lui Dragoş îi chemase la el. Se avântă la dans, cu mişcări care o uimiră pe Corina:
-Radule, nu te credeam aşa de bun la dans!
-Nu cunoşti mai nimic din ce pot face, zise ţanţoş Radu, care se roti de câteva ori, apoi sări pe o masă, în acelaşi ritm ameţitor.
-Ai grijă, Radule, nu întrece măsura! încercă Corina să-l tempereze. Acesta continua să
danseze bezmetic, printre petrecăreţii care-l încurajau cu frenezie, şi să-şi închipuie că toată lumea era la picioarelel lui. Îi trecu prin minte un gând straniu: era pasăre. Îşi desfăcu braţele, le agită de câteva ori, închise ochii şi vru să-şi ia zborul…
-Radu, te simţi bine? o auzi ca prin ceaţă pe Corina.
-Nu. Mă doare îngrozitor capul. Sunt ameţit. Ce s-a întâmplat? Ce-i cu tine aici?
-Stai liniştit! Probabil ai băut mai mult decât trebuie. Te credeai pasăre. Ai vrut să-ţi iei zborul de pe masă şi ai greşit ţinta. Nu ai ajuns cu capul în nori, ci jos pe gresie, de unde te-am ridicat şi, cu ajutorul lui Dragoş, te-am adus acasă.
-Îmi pare nespus de rău!
-Totul a trecut, aşa cum o să-ţi treacă şi frumuseţea de cucui din frunte, îi zise Corina, care, după ce mai discută cu el câteva minute, plecă, lăsându-l să se odihnească.
-Am făcut-o lată! şopti Radu, dar nu reuşi să-şi ducă propoziţia până la capăt, căci îl auzi pe Dragoş, pe care nu-l simţise când intrase în casă:
-Salut, Răducule!
-Ţi-am mai spus să nu-mi zici aşa.
-Bine, bine, nu te ambala! Cum te simţi?
-De foarte multe ori m-am simţit mult mai bine.
-De eşti supărat? Ţi-am spus că vei fi cel mai tare. Eu nu ţi-am spus să şi bei până nu mai poţi. Da?
-Lasă-mă!
-Ia puţin de aici şi nu te mai văieta, îi zise Dragoş, şi-i întinse un pliculeţ. Deşi era hotărât să-l refuze, o dorinţă mai tare decât el îl făcu să accepte.
După câteva minute, se simţea excelent. Era din nou în stare să doboare şi munţii, astfel că au ieşit împreună la o plimbare cu bicicletele, s-au întrecut la viteză şi, bineînţeles, a câştigat Radu. Au servit ceva la o cofetărie, după care s-au despărţit până spre seară, când stabiliseră să se reîntâlnească. Probabil au intervenit mai multe evenimente, de care Radu nu şi-a mai amintit, dar nu s-a întâlnit cu Dragoş. A doua zi, spre prânz, Radu a început să fie nervos, să-i tremure mâinile şi să regrete că nu s-a întâlnit cu prietenul său.
-Trebuie să-l caut, musai să mă întâlnesc cu el, îşi zicea cu voce tare. Încerca să se apuce să facă ceva, să uite de starea în care se afla, dar fără succes. O dorinţă teribilă de a-l întâlni pe Dragoş puse stăpânire definitivă pe el. Îşi aminti că-i trebuiau şi bani de data aceasta sau de acum încolo. Nu avea mulţi, dar va face rost. Nu mai rezistă în casă şi plecă să-l caute pe prietenul său. Ce s-a petrecut de când l-a întâlnit a fost imposibil să-şi mai amintească. Firul rupt a fost înnodat de Corina, care îl bombarda cu un tir de întrebări:
-Radule, ce se întâmplă cu tine? De ce te-ai dus cu Dragoş la discotecă, unde ai devenit vedeta nopţii? Vrei să renunţi la prietenia noastră?
va urma
