Te afli aici: Acasa » Cultura » CULTURĂ/Despre puterea iubirii: Ceea ce a fost clădit cu iubire nu poate fi doborât niciodată. Mircea Florian

CULTURĂ/Despre puterea iubirii: Ceea ce a fost clădit cu iubire nu poate fi doborât niciodată. Mircea Florian

CULTURĂ/Despre puterea iubirii: Ceea ce a fost clădit cu iubire nu poate fi doborât niciodată. Mircea Florian

Cel mai bun exemplu este creștinismul. Iubirea pentru Iisus a contat în răsturnarea statuilor imense, ale zeilor, de pe aleea imensă a istoriei. Ce au avut în suflet și ce i-a ținut tari pe martirii creștini, în multul nisip al arenei, asediați de animale sălbatice înfometate? Vederea minunilor care a coborât în ei ca o icoană. Cei care n-au avut ocazia să le contemple, au auzit despre ele, de la martorii oculari și astfel s-a ajuns la o tradiție orală asupra minunilor cerești, în afara celei scrise, reprezentate de Biblie.

Puterea iubirii este mai mare ca spaima extincției. Încă o dovadă (din literatura universală): Romeo și Julieta, care se urmează în moarte. Mai mare ar fi fost teama de a trăi unul fără celălalt, de a nu se mai fi regăsit pe suprafața pământului, când dorul i-ar fi stors în văzul lumii, de preocupări, decât de a se fi regăsit, prin miracolul creștin, care susține loialitatea și adevărul, în lumea de apoi. Și Dante, călăuzit de umbra lui Vergilius, coboară în Infern, pentru o întrevedere cu Beatrice. Războiul troian, cu mult mai înainte, s-a declanșat pe baza unei iubiri furate. Zece ani de lupte fără scrupule n-au potolit durerea unei inimi, a regelui aheu rămas fără Elena, echivalentul în simțire.

Datorită iubirii, îți dorești desăvârșirea unei relații. Cel puțin, în viața personală aspiri la un lucru bine pus la punct, pe care să nu-l clatine cumpenele. Și când îți dai seama că ai în tine o asemenea resursă, de a iubi fără punct, îți pare firesc s-o dețină și ființa pe care o prețuiești. Iluzia dragostei pline, fără coborâșuri, provine din ce găsești în sufletul tău. Vei ști că nimic dintre cele care străbat viața nu are importanță față de siguranța în dragoste. Perfecțiunea aceasta ar fi: să fii îndrăgit la fel de mult, precum îndrăgești. Certitudinea că are cine să te ia în brațe (cu tandrețe), când revii acasă doborât de alții, ca după un război în care ai pierdut și chiar ai fost umilit, te determină să privești de sus prăpastia, iar nu de pe străfundul ei, înălțimea. Și iubirea este chiar la îndemâna omului, fix de înălțimea firii pe care o are. Norocul (în dragoste) e să întâlnești persoana cu o fire ca a ta.

 

 

 

 

Comentarii (4)

  • Doria

    ,,În iubire câștigă/… /Cel care nu cere,/pentru că a înțeles la timp/că va primi totul necerând nimic/”(Carmen Sofianu) dar după ce focul iubirii s-a stins și aduni cenușa ,,Cu cât aduni mai multă/Cu atât ai fost mai viu”… ,,Rămâne doar să alegeți/cum vreți să iubiți:/Ca învingător? Ca învins”

  • Aurelia

    ,,Iubește!”-este îndemnul frecvent.După o maximă creștină, nimeni nu are mai multă nevoie de iubire ca cel ce n-o poate oferi.Cât timp iubești ierți.Iubirea este elixirul vieții, este calea spre desăvârșire existențială.

  • Riviana

    Doar pe lacul iubirii înflorește nufărul și sufletul are puterea să organizeze haosul acvatic. Dacă ,,are cine să te ia în brațe (cu tandrețe)…” decantezi cu ușurință confuzia, altfel devi vulnerabil și nu ai, din păcate, forța de a clădi ceva trainic (acel ceva ce ,,nu poate fi doborât niciodată”).

  • Sorina

    În iubire, în general, sunt două aspecte diferite care dor la fel de mult: doare când iubești, dar nu în reciprocitate, ci doare chiar când ești iubit dar ți-e ,,silă” de persoana care te adoră.Poate să treacă toată viața și să nu găsești persoana ,,fix de înălțimea firii” tale, motiv pentru care nu toate sunt făcute să dureze.,,Ceea ce a fost important va rămâne; ceea ce a fost inutil va dispărea.”(Paulo Coelho)

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus