Te afli aici: Acasa » Cultura » CULTURĂ/Despre supărare: Când plouă în suflet, nu-i niciodată senin afară, iar când e senin în suflet, nu plouă afară niciodată. Mihai Codreanu

CULTURĂ/Despre supărare: Când plouă în suflet, nu-i niciodată senin afară, iar când e senin în suflet, nu plouă afară niciodată. Mihai Codreanu

CULTURĂ/Despre supărare: Când plouă în suflet, nu-i niciodată senin afară, iar când e senin în suflet, nu plouă afară niciodată. Mihai Codreanu

În supărare, devii crispat și nu ai curajul de a mărturisi despre originea întristării care te-a cuprins. Deseori te simți vinovat față de ceea ce suporți. Poate nici nu e drept să resimți atâta culpă, dar se mai întâmplă. Oricum, îți resimți limitele de om, îți dai seama cât ești de mic. De multe ori, supărarea este ca o piatră de moară care îți stă în inimă și o duci în mersul tău fără a avea motiv concret (vrei tu) să scapi de ea. Se fixează ca o vietate cu tentacule pe encefal. Simți o greutate de pietroi în această zonă a capului. Somnul pare o binecuvântare, dar trezindu-te noaptea, primul gând care te ia în primire, tot despre pierderea suferită e: a unei șanse ori a unui drept etc.; ca să nu mai vorbim de pierderea unei persoane apropiate, când te gândești că singurul lucru care te-ar ajuta ar fi să te pui lângă ea în criptă, să-i fii alături și acolo, ca Dante lui Beatrice.

În schimb, supărările pe oamenii care doar figurează în decorul vieții noastre, sunt neglijabile și de moment. Potrivit ar fi să ne rezumăm la strictul împrejurării și să-i mulțumim lui Dumnezeu că nu avem de-a face mai mult cu ei. Există riscul ca purtându-te ca ei, să devii asemănător lor, am auzit. Cu ei, da, e bine să acționezi după deviza: ești bun cu mine, am resursa de a fi mai bun cu tine, ești rău? Ce mă ține să nu fiu mai rău? Uitându-se la tine, ei, cei care deranjează mai ales prin malițiozitatea pe care le-o dă faptul că au parvenit (în loc să stea în banca lor, se dau mari), vor avea sentimentul că se privesc în oglindă și se vor speria de ceea ce văd. E foarte simplu să cobori în primitivism și să iei, pentru a-ți regla pornirile, din tribul rămas ca impuls în specie, măsura vânătorii, ca în cartea Împăratul muștelor, când în copiii naufragiați pe insulă, s-a deșteptat enorm instinctul de a vâna, la început, mistreți pentru hrană, apoi, ei între ei, pentru dobândirea puterii în comunitatea prin tragismul întâmplării formată.

În sfârșit, am alăturat două tipuri de supărare: profundă și superficială. Unde ne postăm față de ele? Prima: acolo unde ne împinge inima, a doua: superficialității (de orice fel) îi răspundem cu poza ei, cu un mimesis nedușmănos.

Comentarii (6)

  • Cerasela Ena

    Iar când e senin (fie și ,,superficial”) în suflet, poate să plouă în ,,decorul vieții” că nu auzi picăturile și nu te uzi, te protejează razele soarelui lăuntric.

  • Corina

    Când plouă în suflet interiorul ți-e un torent de suferință. Stropi de ploaie mari, grei și reci străpung brutal șirul gândurilor. Trebuie să faci forțări uriașe pentru a mai vedea seninul de afară.

  • deea

    Când în mine a fost cea mai urâtă zi, afară a fost cea mai frumoasă…

  • Kristian Carla

    Îmi place formularea:,,În supărare…îți resimți limitele de om, îți dai seama cât ești de mic” sau ,,supărarea este ca o piatră de moară care îți stă în inimă”, ,, se fixează ca o vietate cu tentacule pe encefal”.Convingător!
    Însă din punctul de vedere al relației cu ,,oamenii care doar figurează în decorul vieții”, până a se privi ei ,,în oglindă” există posibilitatea să provoace răni profunde celor prea sensibili pentru a se adapta malițiozității și a acționa în reciprocitate.

  • Raluca Visan

    Felicitări pentru modul de abordare (,,supărare profundă și superficială”)!
    Modificările vremii invocă irezistibile meniri ale unui tainic destin (intemperii pe care nu le putem controla; mai îndată am coborî în ,,criptă”).
    Când în suflet e senin întreaga ființă devine centrifugă și poți alerga în voie prin ploaia de afară.În schimb, când interiorul e biciuit de ploaie întreaga ființă se retrage în sine, dornică de un colțișor luminos. Orice schimbare a naturii interioare ne oferă o transformare.

  • Riviana

    Personal, consider ,,malițiozitatea” o formă pe care aș numi-o ,,ploaie torențială interioară”, benefică prin prisma frăgezimii (de după). Bine zis ,,supărare superficială”, te simți silit să te analizezi, îți cauți ,,culpa”, te încearcă deznădejdea (unei frunze lovite cu asprime de picăturile de ploaie) dar apare soarele, șterge urmele…și așa realizezi adeseori nonvaloarea celor cu care intri în contact.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus