Dia Radu despre Divanul imaginar, la Timișoara

Joi, 22 februarie 2018, ora 19.00, la librăria La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11), are loc evenimentul de lansare a cărții „Divanul imaginar. Lumea Românească în 18 interviuri” de Dia Radu, apărut la editura Trei.  Invitat, alături de autoare este scriitorul și jurnalistul cultural Robert Șerban.

***

Dia Radu:” Există interviuri efervescente precum cea mai bună șampanie, dar și din cele încercănate, chinuite, trase de păr. Există interviuri trufașe cu întrebări ameninţătoare, dar și din cele timide ca fetele mari. În fine, există interviuri care pornesc abrupt și se încheie tăios, dar și din cele care încep cu adevărat abia la final, în pragul ușii, cu reportofonul pe off. Sunt interviuri care schimbă vieţi, sunt altele pe lângă care treci neschimbat. Și doar unele, cu mult mai puţine ca număr, ies din rând, oprind fulgerător timpul în loc. Sunt acele întâlniri care aduc binișor cu îndrăgostirea. Le trăiești pe repede-nainte, te umplu de bucurie și, aproape pe nesimţite, te lasă mult mai mult decât ești. Astea sunt și cele pe care am ales să le public în cartea pe care o ţineţi în mâini.”

Matei Vișniec:” Există nenumărate stiluri de a realiza interviuri, plus cel purtând marca Dia Radu. Din întrebările ei emană întotdeauna un fel de încredere generoasă în om, dar și o dorinţă ghidușă de a răscoli în contradicţiile fiinţei umane. În faţa ei, fiecare fiinţă devine o poveste interesantă, Dia Radu știind și că nu chiar orice merită povestit.”

Monica Pillat:” Dia Radu are nu doar harul de a pune întrebări care scot la lumină frumuseţea lăuntrică a interlocutorilor ei, ci și talentul de a-i asculta cu adevărat, intrând în tainică rezonanţă cu fiecare. Asistăm în aceste dialoguri la o nemaiîntâlnită comuniune, la o scrutare reciprocă adâncă și directă, care culminează fascinant cu o dublă mărturisire de sine.”

Evenimentul este organizat de editura Trei în parteneriat cu librăria La Două Bufnițe.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.