Dreptatea lui Vasalie

Când se supăra

Văsălie nu mânca o zi întreagă.

–         Văsălie!

–         Ie!

–         Vino, tu, să mânci pită cu curechi! spunea nana Parastia.

–         Ba!

–         No, hai să mânci zamă cu grumbene! strigă Lenuţa.

–         Ba!

–         Hai, tu, să mânci covasala! îl îmbia Maria.

–          Ba!

Ca un câine

Care numai el ştie

În ce ierburi

Îşi căta leacurile

Când e beteag,

Văsălie îşi căta locurile

Une să mâne

Să se certe cu lumea.

Pe Egheroi, în lăstărişurile de corn,

Pe Ampoi, la bulboana, către Poiană,

În plantaţie, în căuşul florilor de salcâm,

Pe lazuri, ori luncă…

Une mâna

Vorovea singur,

Dădea din mâini,

Trântea-n brus cu colopul,

Suduia,

Strângea din dinţi,

I se umflau venele de la gât,

Apoi încremenea

Să asculte răspunsul.

Te pomeneai deodată

Cu Văsălie lângă tine,

Vesel,

Fluierând stereo,

A câştig,

Şi a pagubă.

–         Văsălie! strigai.

–         Ie!

–         Une-oi fost?

Văsălie smucea din cap

Ca Iambor în jug,

Şi înţelegeai pe dată

Că nu se cade să ştii

Cum şi care pământ

A făcut la toată lumea,

Cu atâta mulţămită,

Dreptate.

6 octombrie 2013