Dreptatea lui Vasalie
Când se supăra
Văsălie nu mânca o zi întreagă.
– Văsălie!
– Ie!
– Vino, tu, să mânci pită cu curechi! spunea nana Parastia.
– Ba!
– No, hai să mânci zamă cu grumbene! strigă Lenuţa.
– Ba!
– Hai, tu, să mânci covasala! îl îmbia Maria.
– Ba!
Ca un câine
Care numai el ştie
În ce ierburi
Îşi căta leacurile
Când e beteag,
Văsălie îşi căta locurile
Une să mâne
Să se certe cu lumea.
Pe Egheroi, în lăstărişurile de corn,
Pe Ampoi, la bulboana, către Poiană,
În plantaţie, în căuşul florilor de salcâm,
Pe lazuri, ori luncă…
Une mâna
Vorovea singur,
Dădea din mâini,
Trântea-n brus cu colopul,
Suduia,
Strângea din dinţi,
I se umflau venele de la gât,
Apoi încremenea
Să asculte răspunsul.
Te pomeneai deodată
Cu Văsălie lângă tine,
Vesel,
Fluierând stereo,
A câştig,
Şi a pagubă.
– Văsălie! strigai.
– Ie!
– Une-oi fost?
Văsălie smucea din cap
Ca Iambor în jug,
Şi înţelegeai pe dată
Că nu se cade să ştii
Cum şi care pământ
A făcut la toată lumea,
Cu atâta mulţămită,
Dreptate.
6 octombrie 2013
Articole din aceeasi categorie
Lasati un comentariu
You must be logged in to post a comment.