În vremea în care Brâncuși rostea aceste cuvinte, lumea era în general mai bună. Era conjunctură pentru ca în relațiile dintre ei, românii să-și fi dovedit calmul și căldura sufletească. Modelul care statornicea deasupra era monarhul. Oricum, țara se afla într-un început al lucrurilor care genera multă speranță. Citind cărțile importante ale vremii, între care eseurile scrise de Emil Cioran – Schimbarea la față a României, rămânem uluiți de planurile care se făceau atunci, despre viața proprie sau a țării, cu multă îndrăzneală. Bursele acordate de Fundația Regală confereau prestigiu tinerilor beneficiari și destulă siguranță restului, că elitele sunt respectate. Tinerii intelectuali știu să aducă din lumea pe care o văd, direcția care ne lipsește. Din acest punct de vedere și-au îndeplinit și onorat misia, precum și în alte privințe, care însă, ce folos! au înghețat în fața tancului sovietic, descărcător de teamă și de ideologie nefastă. Ideile adevăraților mentori n-au mai circulat. Tribuna le fusese distrusă.
Pe vremea când Brâncuși sculpta, esențele se vedeau clar. Cocoșul strigând, deși sculptat în materie, mereu se ducea în sus, în mintea vizitatorilor din expoziții, după cântecul propriu sau al altor cocoși din sate. Broasca țestoasă și centenară, cu imboldul ei către cer, mișca marmura în care fusese creionată. Pasărea măiastră, în elan definitiv, umbrea spațiul mioritic ondulatoriu, în care se adunau Pietre pentru templul meu, iar Bucuria Unirii nu putea veni singură, observa Tudor Vianu. Lucian Blaga își începea drumul în cultura română, Tudor Arghezi tipărea „Bilete de papagal” pentru orășenii curioși de cursul destinului personal. La Capșa, cafelele bune și fierbinți ajunseseră să vorbească la fel de bine în istoria capitalei, precum cei care le comandaseră, scriitori și artiști. Zăpezile nu împiedicau pe nimeni. Lumea plutea în bunătate. Ultima noapte de dragoste se ilustra în roman. Pe Calea Victoriei, Cezar Petrescu impresiona plimbând în cuvinte umane, ursul polar Fram. Cu puțin timp înainte, pe frontul Primului Război Mondial, într-o perioadă de Întunecare, ofițerii plănuiau să-și cumpere în rate, după lăsarea la vatră, un patefon… Însă acum, Maria Tănase pășea pe scenă, cu o zestre de cântece dacice în glas, invitată de Constantin Tănase, într-un teatru de legendă. Încă Mateiu Caragiale înzestra cu puncte de vedere noi, Craii de Curtea Veche, spre disperarea celor care nu subscriau tandru supremației noului secol.
Mobilitatea pe care ți-o dă sufletul exista. Azi, cei mai mulți sunt dominați de trufie și sunt rigizi. Trufia le este alimentată de banii pe care-i dețin și de aerele intelectuale pe care și le iau din păreri sau din funcțiile publice date politic. Deși împopoțonat, trupul desigur le este urât. Și de ce să faci eforturi să le ții companie? Că te vor ajuta? Ei sunt uniți cu interesul. În lumea de apoi, mergem cu omenia din noi, nu cu hainele de preț. Pământul înghite bogăția și uneori faima. Pentru Dumnezeu contează: în trup cum ni s-a deplasat sufletul, înspre cele bune? Cumpătarea e marea pe care plutește corabia vieții, cârmaci fiind Binele.
CULTURĂ/Despre frumusețe: Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindește sufletul. Constantin Brâncuși
