Problematica bunătăţii este de actualitate, mai ales că un popor ca al nostru de multe ori dă impresia că este prea tolerant.
Bunătatea a preocupat pe gânditori încă din Antichitate. De exemplu, Aristotel a încercat o definiţie a ei, socotind-o în cele din urmă, pronie. Dar modelul elocvent a rămas Iisus, care prin blândeţea superioară, biciuind răul cu pilde, a împărţit istoria în două: ante Christum şi post Christum. Dacă s-ar fi ajuns la un imperiu al blândeţii, faţa lumii ar fi fost mai luminoasă: până şi cei malefici s-ar fi transformat în agreabili. Şi aceasta numai prin credinţă vertiginoasă poate s-ar fi reuşit.
O formă de bunătate organizată o constituie voluntariatul, iar cultivată, atitudinea civică.
Sunt mulţi care declară că trecătorii nu prea intervin într-un conflict pe stradă. Cel mai potrivitajutor astăzi, când în buzunar ai telefonul mobil, este să suni la 112. Nu are sens să intervii în mijlocul unei lupte, când atât de uşor, poţi ajunge victimă. Acolo trebuie să se găsească deja poliţia. Eu, martorul de pe stradă, n-am cum să măbat cu grupuri organizate, decât dacă poliţia nu mai vrea să intervină, dar atunci să ne comunice, pentru a şti şi noi, cetăţenii unei aşezări, pe viitor ce să facem mai bine pentru a ne apăra pielea, poate să renunţăm la ceea ce facem, joburi etc., pentru a ne antrena. Nu discutăm despre cazurile când într-adevăr ai ocazia să consiliezi şi să aplanezi un conflict sau chiar să dai o mână de ajutor unui om care nu se simte bine. Anul trecut, în dreptul unui magazin popular în oraş, pe unde treceam ţinând de coarne o bicicletă, am auzit strigăte. Am crezut că e vorba de hoţi. Pusesem mâna pe telefon. Din păcate, atunci am văzut murind un om. Căzuse pe spate. Era într-adevăr în vârstă, dar bine îmbrăcat: cămaşă albă de vară, pălărie şi ochelari de soare. Lucrătorii din magazin au anunţat ambulanţa. În două minute cred că a fost acolo. Când nimeni nu mai credea, după ce-i puseseră lumânări la cap, omul a oftat, probabil pentru ultima dată. Dacă nu s-a reuşit resuscitarea lui, după cum s-a întâmplat, măcar în lumea de apoi, nefericitul avea lumină. Îşi lumina spaţiul necunoscut cu lumina creştinească, oferită cu milă de (câţiva) concetăţeni. Gândea el, ieşind pe uşă, că nu se mai întoarce acasă?
În concluzie, atitudinea fermă, luarea de poziţie, cu alte cuvinte, faţă de răul din jurul nostru, este mai de folos ca bunătatea nativă, de multe ori având însă legătură cu aceasta.
