Te afli aici: Acasa » Cultura » Eseuri pe teme date » Despre însemnătatea educației primite în familie: A aștepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el ar fi o copilărie. Mihai Eminescu

Despre însemnătatea educației primite în familie: A aștepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el ar fi o copilărie. Mihai Eminescu

Despre însemnătatea educației primite în familie: A aștepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el ar fi o copilărie. Mihai Eminescu

O duduie, să-i spunem Anabele, de la sucursala unei bănci, a greșit față de mine client. Nu m-ar fi deranjat dacă eroarea ar fi venit din travaliu profesional (cine muncește greșește). Oricui i se poate întâmpla. Dar ea a greșit din punct de vedere al omeniei pentru că nu s-a ocupat de caz (n-a muncit) și a încercat să se prefacă (în albină). Și aici mi-e foarte greu să iert. M-a invitat la sediul băncii pentru ziua a doua a convorbirii telefonice. Am mers; ea nu era acolo. Că n-a știut că trebuie să plece etc. Telefonul s-a inventat cam demult, pare-mi-se. În sfârșit, cu o grabă sub a cărei presiune m-a făcut să stau, pentru obținerea unui credit pe care nu mi l-am dorit neapărat și pentru care tot ea m-a contactat – ofertă pentru clienți deosebiți (ca mine, care mi-am plătit ratele fără întârziere etc.) i-am dus acum o lună, adeverința cerută, care, mi-a confirmat, e bună. Mai am două zile până la plata ratelor lunare și nu știu cum să le achit, în forma veche sau nouă, care înglobează partea creditului recent. I-am zis destule, telefonic, la modul decent, desigur, dar ferm:

–          M-ați sunat, mi-ați spus că este o ofertă pentru un client deosebit? Nu v-ați purtat cu mine așa. O bancă se gândește să asigure un concediu bun clientului, să-l ajute să-și desființeze o datorie, nu să-l streseze: v-ar plăcea să fiți chemată din concediu, pentru o problemă, la serviciu? Darmite, în cazul meu, pentru un punct? În o lună de zile, cum zilnic mergeam la serviciu, îmi puteați cere până astăzi, când sunt în vacanță, menționarea unei date și contabila nu ar fi scris-o, ar fi pictat-o…

Alt caz, despre educație sau despre unde nu găsești: în dreptul celor care, aleși de oameni, îi uită.

Cu toate cele de mai jos, nu credeți că ne e mai bine fără politică și politicieni?

Sunt cei mai educați (doamnele blonde își poartă atât de tacticos pantofii și gențile, eticheta produselor mai importantă ca o idee a lor, dar nu contează), cei mai deștepți (băieții deștepți!), cei mai instruiți (numai ei au știut ce e mai bine pentru învățământ și sănătate), sunt performanți (vorbeau de salarii în funcție de performanță) – iată performanța lor: într-o săptămână, dacă ai o rată la vreo bancă, ți-ai cheltuit salariul pe mâncare (pe cele absolut necesare, nu finețuri).

Celor încă deținători de putere le-aș spune: sunteți atât de buni, încât un secol vrem să stăpâniți, nu aveți pic de aroganță; ați adoptat în mod corect legi, fără pic de încrâncenare interesată și absurdă (v-a păsat de țară, la fel, de locuitorii ei. Pentru voi, țara e un spațiu, un decor, cei care o locuiesc, o întâmplare de oameni, deloc un întreg). Partea de bani, luată, din politică bună, din salarii și pensii, unde a ajuns și care este urmarea pozitivă? Parcă aș vrea să aflu: ți-am luat ție din bani și uite, au ajuns în punctul y al economiei sau al statului și aici au ajutat la… Dar ei nu trebuie să-mi explice: au tot dreptul, sunt conducători de noroade, de ce să-i întreb? Știu ei mai bine ca mine ce e folositor pentru mine și pentru orice pui de cetățean. De ce să-mi spună? Ce mai vreau? Nu-mi e de ajuns? Doar m-am chinuit destul, fără să-mi revin din ciuntirile grosolane (pardon! Chibzuite) până astăzi. Am făcut ce trebuie pentru mine: m-am sacrificat. Mori azi (te sacrifici azi pentru binele lor viitor și mai ales de acum) și reînvii mâine, poimâine (dacă uită să-ți spună și când să reînvii?), doar suntem Christoși (ne facem vii la comandă și la termen, după ce am dat ortul popii tot strângând de zor cureaua); nu cumva creștini? Totuși vreau să mi se spună: din banii respectivi (luați din salarii, pensii ș.a.) s-au înfăptuit unu, două, trei lucruri, anume: x, y, z… E mult cât întreb?

Unde se întâlnește educația mea (nu am în vedere instrucția / studiile) cu a celor mai sus menționați sau cei șapte ani ai mei de acasă, cu ai lor? Când dintre prietenii din copilărie, de care m-am ascuns în ajumita (de-a v-ați ascunselea) sau am dat cu mingea în nouă pietre (castel), destui sunt în urmă la capitolul omenie? Slavă Domnului! Am stat și am reflectat, după ce am scris acest rând: totuși, dintre  amicii mei vechi, este invers: destui au omenie.

Prin sine se poate ridica poporul; îi trebuie numai scânteia.

Comentarii (8)

  • Magda Gofiță

    Aveți dreptate, dar de cele mai multe ori, pe stradă sau în mijloacele de transport, se face referire la educație doar prin prisma instituției de învățământ (adică școala). Părinții sunt cei care se eschivează și lasă responsabilitatea educării propriului copil în mâinile educatorului/ institutorului/ profesorului (că doar acesta are pregătirea psiho-pedagogică necesară îndeplinirii acestui scop). Prin urmare exprimarea ,,cei șapte ani de acasă” e puțin desuetă.

  • Kristian.Carla

    Magda, se pot spune multe despre ,,cei șapte ani de acasă”. Fiecare copil, pe care încerci să îl educi, ascunde o taină. Familia este cea care educă, facilitează și ghidează obiceiuri, atitudini și…,, valori” , cea care sudează și omogenizează un câmp de acțiuni (dar, de cele mai multe ori, pe scena faptelor se derulează acțiuni dureroase ce determină denaturarea progresivă a unor sentimente, pe o perioadă lungă în care părinții fie sunt plecați, fie sunt în țară dar mereu departe de sufletul copilului, concentrați pe ,,a face bani”, fie mai grav mama stâlcită în bătaie fără motiv de un soț bețiv, își ascunde chinul, exasperată, de ochii clevetitori de prin vecini, etc). Prin urmare, o ironie a ambientului abominabil, ,,a aștepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el…” !!! Cât despre articol ,,am stat și am reflectat”, după ce am citit aceste rânduri: totuși, dintre elevii mei vechi: destui au omenie.

  • Riviana

    Conţinutul şi sensul datoriei morale se deprinde în familie, dar prea mulți factori, adeseori imperceptibili, influențează negativ devenirea noastră.E trist! Prea mulți oameni suferinzi, afectați tacit de realitatea nocivă (în care suntem cu toții ancorați).
    Suntem niște plebei sau, bine zis, ,,o întâmplare de oameni”, ,,un decor”, într-un ,,spațiu” , o proprietate particulară a unor exploatatori.Felicitări pentru articol!!!

  • Corina Pascu

    Destul de indrazneata expunerea (mai ales finalul:,,Prin sine se poate ridica poporul; îi trebuie numai scânteia”), felicitari!

  • Anca

    După ce am citit aceste rânduri ,,am stat și am reflectat” (nu întâmplător, cred) pe tema: ,,A ști să fi dezinvolt dar, în același timp, și educat și natural” (“mediocritas optima est”). Poate cerem prea mult, ca după o scurtă experiență de viață (,,cei șapte ani de acasă”), să ne înnobilăm cu gesturi manierate, destul de restrictive în domeniul atitudinal. Există o corespondență între moralitate și frumusețea caracterului unui om, care se maturizează odată cu acesta.

  • Mona Andrițoiu

    Citind finalul ,,…dintre prietenii din copilărie, de care m-am ascuns în ajumita (de-a v-ați ascunselea) sau am dat cu mingea în nouă pietre (castel), destui sunt în urmă la capitolul omenie” mi-am adus aminte de un citat drag: „Mă derutează oamenii care, decenii de-a rândul, s-au comportat într-un fel, au împărtăşit anumite convingeri, au manifestat anumite atitudini iar apoi, într-o bună zi…au început să se comporte pe dos, să dea glas unor convingeri opuse… Poate fi omul atât de încăpător?” (Ion Ianoşi)

  • Mari

    ,,Life long learning”- e o condiție ptr. formarea individului. Și nu pot să nu mă gândesc, având drept modele funcționare amabile și politicieni competenți, ce comportamente ar putea adopta tinerele noastre vlăstare?

  • Cerasela Ena

    Dacă aş fi politician ţi-aş răspunde: ,,Ce ne interesează pe noi doleanţele norodului? Noi suntem însăşi ţara pe care o călăuzim spre destinul ei umil şi etern. De ce să înlăturăm mucegaiul pe care
    l-am moştenit? Am încurajat imigrările dar patriotismul vostru misterios ne strică socotelile.E mult că existaţi…”

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus