Mi s-a întâmplat în scăderile salariale care au existat (nu demult) și în politica brută de extragere a noastră din stat și duși, cu aroganță atotștiutoare, într-o idee că n-avem decât să ne descurcăm singuri… în străinătate, că nu merităm nimic din ce muncim, să nu mai am nicio speranță, eu, care până atunci, îmi dusesem mai departe viața din speranțele pe care le puneam în mine însumi și în Dumnezeu (unica pilă). Acum, totul îmi părea fără resursă. Eram oripilat în principal de cât de mult avansase politica în viața mea, până aproape de perna pe care-mi puneam capul.
Cei care fac politică trăiesc parcă în altă țară. Lumea lor, de milioane de euro, când noi strângem cureaua până la dimensiuni mai mici de 200 de euro, e paralelă cu a noastră, un miracol științific, alt univers. Cu ocazia tribunei din Parlament, debitează ce vor. Când mai coboară în stradă? Interesul lor crește din auspiciile legilor pe care le-au dat și în care au pus exact demersurile lor drept literă de lege, pași demn de urmat (dar în afară de ei, nu mai poate nimeni. Este ca la desele concursuri de ocupare a vreunei funcții: se pun condiții de participare după profilul preferatului; îi clonează CV-ul și-i afișează punctele drept cerință). O lege e bună când deservește o clică, nu? De ce să beneficieze un popor blajin?
Da, eu n-am mai avut speranță. Și mi s-a părut cel mai rău; o biată vietate (așa mă vedeam) cu părul zburlit de spaimă, cu lacrimi în pumni, stând pe canapeaua din casă. Lângă mine, în locul viitorului, stăruia un mare punct, gata să cadă pe orice pas de mers în față. Ideea despre orice faptă de a merge înainte în destin, imediat era fracturată de punct. Până la virgula, adusă în viață de ieșirile în stradă din ianuarie.
În Europa ați mai văzut popoare triste ca noi?
Suntem o biată frază, dar hai să credem că încă o scrie Dumnezeu.
Calea spre ,,unica pilă” e cea mai sinoasă, întrucât Dumnezeu ne vrea Sfinți (drept pentru care trebuie să îndurăm acea stare de umilință extremă, să întoarcem și ,,celălalt obraz”, să mai dăm din cei nici 200 de euro, poate putem trăi și fără etc.)
Și presupunând că am îndeplini condiția angelică, tot în slujba unei iluzii /speranțe am realiza aceasta. De ce se roagă omul? (pentru a cere, mai rar a mulțumi)
În concluzie, e nulă viața fără iluzii, fără speranță. Ai pus lama pe rana societății!
Cât timp speri și suferi din cauza lipsei a ceea ce-ți dorești găsești forța de a privi permanent spre cer și resursa ,,de a merge înainte în destin”.
Îmi place în mod deosebit finalul! Cred totuși că Dumnezeu scrie permanent fraza cu ; lăsându-ne și nouă libertatea de a interveni în ,,destin”. Cât? (modic sau poate în funcție de tăria credinței)
În Săptămâna Patimilor ,, hai să credem” încă în Dumnezeu!…și să nu ne pierdem speranța că vom fi răsplătiți ,,în funcție de tăria credinței.
În Pastorala care va fi citită la slujba de Paște, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza precizează despre obiceiul românilor de a merge la biserică doar ,,în situații-limită”(o realitate) și ,,faptul că legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă”.
În aceste condiții, fără prea multă speranță ,,în Dumnezeu (unica pilă)”, ,,n-avem decât să ne descurcăm singuri”.
Foarte bun articolul!!!!
România, din păcate, e un azil al ,,poporului blajin”.
Apel la credință, corelat momentului, interesant mod de abordare! Felicitări, Dane!
Magda, hai să spunem că e ca tine, dar ce e rău că mergi mai rar în biserică? Eu consider că e destul să vorbești, în sinea ta, în fiecare zi și la modul sincer (că altfel n-ai cum. În general, spui că pentru un lucru sau altul nu te vede nimeni, în afară de Dumnezeu, dar în dialogul cu el și în faptă n-ai cum să i te ascunzi) cu Dumnezeu sau cu Iisus. Un prieten preot îmi spunea (nu că ar fi fost nevoie să mi-o spună el) că așa este cel mai bine: să vorbești în gând cu Dumnezeu. El era îngândurat că nu reușește în legarea unui asemenea monolog. Din timiditate unii oameni nu merg la biserică…
Exact ce spunea Luiza ,,Dumnezeu ne vrea Sfinți”, toate ni se iartă dar calea e ,,cea mai sinoasă”. Dialogul lăuntric nu dă randament (cel puțin în cazul meu).Eu fac parte din acea categorie care nu se prea duce pe la biserică, dar nici nu știe să comunice cu D-zeu (tatăl, fiul sau Sf. Duh).Fără căință deplină și spovedanie, toate sunt zadarnice.
Și încă ceva, dacă D-zeu scrie ,,biata frază” și ne lasă victime celor care pun ,,demersurile lor drept literă de lege”, înseamnă că noi nu ne facem datoria față de acest idol ca să ne răsplătească, pe această cale, cu o frază pe gustul nostru.
Îmi pare rău dar nu sunt creștin practicant, dacă toți am fi, poate ,,fraza” ar fi bine scrisă.
Magda, vorbești de căință, cred că însuși afirmațiile tale sunt o formă de căință.
Apropo de aceste discuții, cred, mai mult, că unii oameni nu merg la biserică din comoditate ci nu din ,,timiditate”.
Ați atacat o problemă extrem de delicată.Nu cred că ne vom reveni vreodată.
Magda, nici eu nu sunt una dintre cei care merg des la biserica, dar sa stii ca nu este foarte important acest lucru pentru a inchega un dialog cu Dumnezeu; fiecare merge acolo unde se simte mai aproape de El.
Sunt de acord cu tine ca e esentiala cainta ( nu cred ca e la fel si cu spovedania, desi am facut-o de cateva ori), insa extrem de important e felul in care ne rugam; recunosc, pana de curand nu stiam acest lucru. Am citit in mai multe carti ( si am aplicat, rezultatele fiind extrem de convingatoare) ca trebuie sa ne rugam cu multa incredere, ca si cum am fi dobandit deja lucrul( nu material, sper!) pentru care ne-am rugat. Dumnezeu ne este prieten si vrea ca noi sa fim increzatori in El, sa gandim pozitiv, chiar daca mai gresim uneori. Nu suntem perfecti, dar putem sa tindem spre perfectiune!
Cat despre articol, foarte „la obiect”, insa nu trebuie sa ne lasam doborati, trebuie sa gasim puterea in noi si in Dumnezeu sa mergem mai departe, sa consideram ca tot ceea se petrece cu noi nu este intamplator, ci ESTE pentru ca sa urcam la nivelul urmator de spiritualitate si ca sa invatam ceva din asta. Va doresc tuturor numai bine!
Cum ,,nu material”? Atunci să coboare Mesia să ne înmulțească peștele și pâinea, cum să trăiești cu nici ,, 200 de euro/ lună” (în condițiile în care 100 euro e întreținerea)? Stau săptămânal în fața a peste 500 de copii și încerc, zadarnic, să le insuflu dragostea ptr. frumos.
În inocența lor, uneori gândind ,,cu voce expresivă”, îți spun:
,,-Pentru ce să învăț? Să umblu ca d-voastră în aceleași haine tocite și pantofi fără flecuri.”
sau
,,-Doamna, ce mașină aveți?
-R.A.T-ul”
etc.
Și să presupunem că un biet coleg mai are și propriul copil în întreținere. Cu ce să crească acest copil? (nici de pâine, sare și apă nu-i ajung banii aceștia pe care îi are din ,,mila” statului, care ne-a sugerat în repetate rânduri că în afară, dacă suntem competenți, e loc de mai bine)
Magda, ti-as răspunde eu, dacă-mi permiți (cred că la fel ca mine consideră și Liviu Jianu, care merge de 2-3 ori pe săptămână la biserică și face cadouri mici: dulciuri, mere, câte un pui de pom celor necăjiți): Iisus a venit o dată și a demonstrat. Și acum dacă ar veni iar, ar face aceleași lucruri și poate istoria s-ar relua aproximativ în același fel, datorită firii umane în general aceeași, în actualitate ca oricând. Nu dovada pe care văzând-o am aprecia-o, ci credința e problema, tăria ei. Și să vezi pe omul Iisus făcând minuni, cum le-a făcut sau oricât de mari, vorba e de sinele tău cât de sincer e în gândurile bune pentru ceilalți, de compasiunea veritabilă pe care o are. Și în plus Dumnezeu de câte ori să ni se dovedească? A făcut-o prin sacrificiul propriului Fiu. Nu e de ajuns? De câte ori un părinte să-și omoare Fiul, desigur tot pentru fii? Musulmanii ar fi convinși? Da, numai dacă El, Dumnezeu, (care să zicem că ar coborî iar) s-ar numi Allah și ar face (ar vorbi) exact ca în Coran. Mozaicii?
Mă gândeam la centenarul Titanicului. Cum să spui că nu se scufundă niciodată? Numai Iisus, cel care a mers pe apă, nu se scufundă…
Mă tem că n-am fost înțeleasă! Nu l-am invocat pe D-zeu (FIUL) drept dovadă a existenței forței divine ci efectiv ca sursă de hrană pentru un popor flămând.
Iar d-nul Jianu L.F are niște versuri superbe pe această temă:
“E coadă la anafură-n Biserici; / Şi cei flămânzi o pun grăbit în pungă – / Şi iau atât cât foamea le alungă – …”
Magda, te inteleg perfect, deoarece, la fel ca tine( asa cum a reiesit din comentariul tau), sunt si eu profesoara de 17 ani, asa ca am „facut cunostinta” cu fetisoarele ingrijorate ale copiilor, care sunt total dezorientati in scoala romaneasca, iar altii par relaxati, in inconstienta lor…. Am fost de multe ori dezamagita de sistemul romanesc, de munca asidua din invatamant( remunerata intr-un mod injositor), de conceptia, uneori, gresita a parintilor, care ofera un exemplu nedorit copiilor lor etc. Unul din aceste motive m-a determinat sa parasesc tara, exact acum 3 saptamani…. Mi-au trebuit ani sa ma hotarasc, desi luasem interviul din 2006, insa nu vroiam ” sa dau bir cu fugitii”, doream sa fac ceva pt. tara mea, pentru copiii ei, insa n-am mai rezistat….mi-am luat sotul si copilul de 3 ani si jumatate si am plecat. Acum suntem in Montreal, incercam sa o luam de la capat, la aproape 40 de ani, este extrem de greu, aici nu ne sunt recunoscuta diplomele din Europa, trebuie sa studiem din nou, sa stam cu chirie, sa si muncim, pt. a supravietui….insa, deocamdata, nu disperam! Daca a existat Dumnezeu in Romania, exista si aici, si oriunde….
Perfect, Alina!
Vă urez numai bine!Succes în tot ce întreprindeți!
Deci, Alina, te-ai conformat sugestiilor guvernanților. Baftă în viață! Ai dreptate, D-zeu e și în Montreal.
Prin credinta totul e posibil. Apropo de finalul articolului, f.frumos de altfel, chiar ,,suntem o biată frază” pe care ,,o scrie Dumnezeu”.
Magda, condiția dascălului persistă ,,în actualitate ca oricând”, cred că în expunerea ta ți-ai amintit de Eminescu ce a descris, în ,,Scrisoarea I”, mizeria în care este condamnat să trăiască ,,bătrânul dascăl” ,,… cu-a lui haină roasă-n coate” sau Ionel Teodoreanu care în ,,La Medeleni” vorbeste despre ,,zeii didactici- îndeobşte sluţi, neraşi, cu ochelari călări pe triste nasuri” etc.; și, în plus, în clase sociale am fost împărțiți din cele mai vechi timpuri, prin urmare să fim ,,răbdători în necaz” și încrezători în ziua de mâine.
Anca, dar tot Eminescu a spus: ,,Uscățiv așa cum este, gârbovit si de nimic,/
Universul fără margini e în degetul lui mic”.Comori neidentificate sălășluiesc în sufletele a mii de profesori din România, bogății ce pot fi oricând valorificate.Eu cred în dascălul copilului meu, îl respect și îl admir; știu în schimb că și în această categorie socială există destui ce nu-i fac cinste. Dar pe scurt, dacă ar fi să aleg să trăiesc în acel ,,alt univers” ,,lumea lor, de milioane de euro”, ,, paralelă cu a noastră” și sufletul dascălului român, încă l-aș alege pe cel din urmă căci acesta reprezintă adevăratul ,,miracol științific”. Și în plus nu mi-aș părăsi țara cât timp încă mai cred în D-zeu.
Pentru toți cei ce ,,din comoditate” sau ,,din timiditate” sau pur si simplu n-au timp să meargă la Denie:
http://www.youtube.com/watch?v=Gg4wX1iQM88&feature=related
Tuturor celor care au postat sau au trecut pe aici (și nu numai), iepurașul să vă aducă în suflet pietre prețioase, Lumina Sfântă să vă călăuzească pașii, la răscruce, iar bucuria învierii să vă sporească puterea acțiunii întru desăvârșire spirituală. Purtați permanent în gesturi bunătate (ci nu doar în Noaptea Învierii când clopotele bat și spunem cu toții: ,,Hristos a înviat!”)!
Să aveți parte de un ,,Paște fericit!”. LA MULȚI ANI!
Mulțam, Andreea! La fel și ție!
Mona, interesant clipul și versurile (relaxante). Paște fericit!
Hristos a inviat! Va doresc sanatate, multe impliniri si liniste sufleteasca!
Daria, intr-o anumita masura, ai dreptate, dar nu cred ca poti stii ce e in sufletul unui dascal roman care, ani la rand, a muncit cu multa daruire si devotament, si-a sacrificat nopti pentru a pregati material didactic, cu scopul de a oferi tot ceea ce e mai bun copiilor, s-a perfectionat continuu, urmand cursuri si in Anglia etc, pentru ca munca lui sa nu fie apreciata, ba mai mult, sa fie discreditata nu numai de catre politicieni, ci si de catre unii dintre parinti care considerau ca ai lor copii nu trebuie sa invete prea mult ( D-voastra ce-ati facut daca ati invatat?), ci, mai degraba, sa plece in Italia sa faca bani….
Asa cum am mentionat mai sus, am luat f. greu hotararea, dar trebuie sa ma gandesc si la copilul meu, la viitorul lui, care , cu siguranta va fi mai bun…
Nu vreau sa incerc sa-mi gasesc scuze, pentru ca nu e cazul….hotararea am luat-o cu multa responsabilitate si curaj( e nevoie de mult curaj sa-ti lasi casa si totul si sa pleci in necunoscut!).
Daria, daca nu stiai, iti aduc eu la cunostinta faptul ca-n Canada oamenii nu vin sa faca bani, aici romanii nu traiesc intr-o „lume de milioane”, daca vroiam asta ma duceam in Spania sau Italia, eu am venit aici pt. civilizatie, pt. o lume mai buna, mai putin concentrata pe bani, decat lumea din Romania, am venit pt. a munci si a fi apreciata pt. munca mea, pt. a avea rezultate f. bune( ca si in Ro) si pt. a nu mai fi „apreciata” ca facand asta din „prea mult exces de zel” etc. Lista poate continua cu zeci de lucruri pe care nu mai vreau sa le ” inghit” si, mai ales, nu vreau ca baietelul meu sa le „inghita”. Vreau sa ma dezvolt spiritual si asta nu prea se mai poate in Ro. Lumea a devenit prea avara si prea concentrata numai si numai pe bani: relatiile se strica, cele noi nu prea mai au alte ” suporturi”, decat cele materiale…..Nu vreau sa generalizez, pt. ca am lasat in tara cativa prieteni de mare valoare, dar , din pacate, romanul nu mai este cel care a fost odata, autentic ( desi viata atunci era mult mai grea). Sper ca aici sa gasesc ceea ce caut, daca nu, oricand voi avea puterea sa ma intorc, pt. ca stiu ce-am lasat acasa….. Cat despre Dumnezeu, asa cum aminteam mai sus, Dumnezeu e pretutindeni, aici sper sa am mintea mai limpede pentru a ma bucura de tot ceea ce-mi ofera, cu bune si cu rele….
Scuze, Alina! Cred că m-ai înțeles greșit. Pe scurt ,,lumea lor, de milioane de euro” e lumea descrisă în articol (lumea politicienilor români) iar remarca ,,nu mi-aș părăsi țara” face referire tot la asta (să ne lase în pace cu sfaturile… sau de ce să nu plece dânșii?). ,,Eu cred în dascălul român”(apropo de ce ai spus tu și Magda) și mai puțin în politicieni.Te respect pt. alegerea ta, n-am făcut niciun moment referire la asta.Multă baftă!