Shalom ! Ma bucur sa va gasesc sanatosi. Eu pot sa va spun, cu mana pe inima , ca am avut un Rosh Hashana foarte frumos. Am mancat atatea mere muiate in miere incat sunt o dulceata acum.
V-ati mai gandit la primii frati din Istorie ? Pentru rabbi Shimon bar Yohai , un mistic fervent , Cain si Abel sunt egali, dispun de aceleasi privilegii, de aceleasi virtuti. Niciunul nu este mai cinstit decat celalalt, nu are mai multe merite decat celalalt. Mult mai tarziu, prin secolul al III –lea , Cain va deveni un monstru, precursorul tuturor ucigasilor. Literatura rabinica anterioara il vede mult mai omenesc. Unii intelepti afirma ca ar fi avut darul profetic , de vreme ce el invoca intru apararea sa, viitorul. Sase sute de evrei vor pacatui in Desert si Tu ii vei ierta ; pe mine de ce sa nu ma ierti ? In chiar textul biblic, el nici nu este condamnat la moarte, ci la surghiun , la vesnica izgonire. Si se bucura si de o anumita imunitate : nimeni nu are dreptul ca, pedepsindu-l, sa-l imite. Ocrotit de Dumnezeu ? Cu siguranta, da.
Si timpul trece. Intr-o zi, Cain il intalneste pe batranul sau tata, care il intreaba cum o mai duce. El ii povesteste totul. Omorul , judecata, remuscarea, ispasirea. Dumnezeu vrea ca intotdeauna omul sa fie recuperabil. Atunci Adam compune un cantec , Mizmor Shir Le-Yom ha Shabat, un cant de Slava pentru Dumnezeul celei de-a Saptea zile. Sublim, prima cantare a omului este una de recunostinta.
Devenita senina brusc , povestirea se apropie de deznodamantul ei – si deznodamantul e fericit. Cain, ucigasul brutal, cinicul viclean, devine dovada graitoare a faptului ca iertarea este posibila, indreptatind astfel speranta intr-o reinnoire , daca nu chiar in schimbarea soartei omului. Si totusi enigma ramane in picioare : de ce a ucis Cain ? Ce forta l-a impins la crima ? Chiar daca , spunem noi , Cain trebuia oricum sa ucida pentru ca era mult prea gelos, prin ce merita Abel sa fie ucis ? Sa recitim textul : Dumnezeu accepta ofrandele lui Abel, dar le respinge pe ale lui Cain, care sufera si se lasa prada amaraciunii. Dumnezeu ii inaspreste suferinta , facandu-Se ca nu stie nimic , vorbind despre viitor ; si in timp ce uita cu totul trecutul, deci, neluand in seama durerea lui Cain, nu – i mai raspunde. Omul se inchide in tacere si deznadejde. E suparat pe Dumnezeu si nu pe fratele sau. Nu inca. Il iarta pentru faptul ca i-a furat ideea si ca, prin ofrandele sale mai bune , l-a intrecut. Atunci cand simte nevoia sa vorbeasca , sa se destainuie , el nu I Se adreseaza lui Dumnezeu, nici parintilor sai – ci fratelui sau. Vayomer Cain el Heber akhiv, renuntand la dialogul cu Dumnezeu el il incepe cu fratele sau. Cain e obosit , vrea sa-si descarce sufletul, asta e tot. El isi doreste sa aiba pe cineva aproape, pe cineva caruia sa-i vorbeasca, sa i se destainuie.
Ce face Abel ? Nimic ! Abel nu schiteaza nicio miscare. Nu face nimic pentru a-si consola fratele, pentru a-i descreti fruntea , pentru a-l linisti.El, care e raspunzator pentru receptarea intregii placeri si afectiuni dumnezeiesti – darul sau este primit , pe cand ofranda lui Cain , nu – nu face nimic pentru a-l ajuta. Nu-si face nicio mustrare, nu spune nimic. E dus cu gandul la alte lumi, probabil mai bune si mai curate. Cain ii vorbeste si el nu-l asculta. Sau il asculta , dar nu-l aude. Iata prin ce este Abel vinovat, deoarece in fata Suferintei, in fata singuratatii, nimeni nu are dreptul sa se dea la o parte. Cel care sufera – perfect sau mai mai putin perfect – are intaietate. Suferinta il propulseaza pe platforma prioritatii. Cand cineva plange in preajma ta, are asupra ta un anumit drept, chiar daca Suferinta i-a fost data de Dumnezeu ca o datorie pe pamant. Sa veghezi asupra asupra unui om care patimeste este o datorie mai grabnica decat meditatia la Dumnezeu. Prea slab pentru a lupta cu Dumnezeu , omul nu este prea slab pentru a-si apara aproapele , cel putin , pentru a-i obloji ranile. Dar Abel n-a facut nimic – si asta e greseala lui.
Si cu aceasta ajungem la tema profunda a relatarii : Raspunderea. Cei doi frati sunt raspunzatori , unul pentru celalalt. Nici unul , nici celalalt nu sunt cu totul vinovati, nici cu totul nevinovati , caci amandoi , fiecare pe masura lui , sunt unul fata de celalt indiferenti.
Atunci cand Dumnezeu il intreaba pe Cain : Unde este fratele tau Abel ? , Cain ii raspunde : La Yadati , hasomer . akhi anockhi ? – Nu stiu , sunt eu pazitorul fratelui meu ? De fapt , raspunsul lui e derizoriu : el stie ca Dumnezeu stie , si atunci pentru ce I – ar mai minti ? Raspunsul lui se inscrie de la inceput pe linia apararii sale. El nu putea fi judecat pentru faptul ca nu cunoaste legea, deoarece nu era constient de raspunderea lui. Acum o stie, dar e prea tarziu pentru a mai da inapoi; Abel este mort , iar moartea , la fel ca si viata , tine de Absolut. Ceea ce in ultima instanta , tinand seama de felul in care e folosit cuvantul anochi ( = pastrat pentru Dumnezeu ) , ar insemna ca omul este raspunzator pentru aproapele sau , pentru sine insusi si pentru Dumnezeu. Faptele lui nu privesc numai propria sa persoana.
Un pasaj frapant din Midras subliniaza lucrul acesta cu limpezime. Acolo sta scris : Sangele fratelui tau striga catre mine din strafundurile pamantului. Traducerea corecta nu este “ catre Mine “ ci “ impotriva Mea “. Cu alte cuvinte , Ceea ce tu Cain , ai infaptuit, ai infaptuit si in Numele Meu; tu M-ai alaturat pe Mine, Dumnezeul Creator al intregului Univers , gandurilor si delilurilor tale.Tu indraznesti sa ma faci pe Mine raspunzator pentru faptele tale.
Daca prima moarte din istorie se inscrie in memoria noastra colectiva ca un omor , acest lucru inseamna ca moarte inseamna NEDREPTATE, pentru ca niciun om nu e singur in Istorie. Orice om este Istorie, aceasta este invatatura Traditiei Iudaice. Cain nu avea niciun drept sa hotarasca pentru noi, toti urmasii lui de pe terra.
Si e destul pentru astazi. Midrasul spune : Maine e o alta zi. Sa-i ingaduim sa fie, cu ajutorul Celui de Sus. Va doresc , in continuare, pentru urmatoarea mare Sarbatoare , Iom Kipur , Sa fiti sigilati in Cartea Vietii ! La buna vedere !