Nea Marin si copilaria

Ma fratilor,

Acu, ce sa mai spui. Eram si noi frumosi, si tineri. Pe Strandul Tineretului. Ce fete frumoase, ma fratilor. Una si una. Colege din toata Craiova.Stateam pe cearceafuri, la soare, ne puneam cearceafurile alaturi, pe grupuri, ne vizitam de la un cearceaf la altul, cunostintele. Aveam si dusuri, mai fratilor. In aer liber. Apa rece, cat cuprinde. Aveam si vestiare. Chiar si alea individuale, erau comune. Aveam si garderoba. Tot comuna. Si doua bazine. Unul mic, pentru copii. Altul mare, pentru tineri si batrani. Comunicau intre ele. Stii? Comunicau intre ele. Pe dedesupt. Printr-o fanta. De timp, ma fratilor. Veneam la strand, luam belet de afara, de la casierie, si coboram treptele. Acolo, stop. Fara belet, nu puteai sa intri. Daca nu era nimeni la usa, asteptai. Usa era deşchisă.   Sa vina paznicul. El era multitasking. Portar. Salvamar. Supraveghetor. Toate treceau prin ochii lui. Tot ce miscă. Toate femeile de serviciu. Il chema Sile. Ma fratilor, nu era mare de tot. Dar nu era mic. Era zdravan. Avea niste ochi de pantera. Bratele, arcuri. Picioarele, de Apollo. Muschii gatului si ai spatelui, de Atlas. Ma fratilor, nu misca unul in fata lui Sile. Respect pana la pamant. Mai veneau unii, mai colorati, la fete. Cand aparea Sile, le revenea culoarea. Si se duceau la piscinele lor. Acum, cum putea sa incapa toata Craiova, copii, tineri, profesori de inot, de sport, ba chiar si Sorescu, cu scriitorii, si nu numai, in doua bazine, in Strandul Tineretului, cum puteau sa incapa, nu se stie. Aveam si apa in bazine, ma fratilor. Cand o schimbau, era cristal. Apoi, se mai intuneca la culoare. Se facea spre verde. Ce nu faceam noi acolo? Ce galagie, ce ciripit de pasarele, ce taina, ce schimburi de experienta si idei! Ce zeite, mai fratilor! Ce zei! Da era una, ma fratilor. Sportiva. Mai fratilor, nu era Atena. Nici Artemis. Era o Afrodita blonda. O vad si acum. Cu doua cozi impletite. Si corpul! … Eh! Daca am sti noi sa-l descriem. Iti taia rasuflarea. Si un tiganus mic, in fata ei, de-i ajungea pana la buric, se uita la ea, si o inghitea toata. Acu, e turcoaica. In Centru. La Zeul Hotilor. In Muzeul Figurilor de ceara. O cheama Valide. Toata ziulica, vorbeste la telefon. Si asteapta clientii, o fata care nu e cum era ea, la varsta ei. Cat despre haine, ce sa spun eu? Stii, ce sa spun eu? Neste alea… de nu le cumpara nimeni. Haine educative. Contraexemple de haine. Cum sa faci bani, cand nu vinzi nimica. Sile, ma fratilor, batea la colorati, si nu numai, ca la fasole. Se suparara aia, cand veni vremea coloratilor. Lasa ca-l invatam noi minte. Si era Sile, la o masa, la Simplon, parca. Si coloratii organizara o ambuscada. Cu sabii. Cu topoare. Cu suliti. Cu alte alea. Si tabarara peste el, inauntru. Ca Sile era singur. Da se oţărâ ala. Se otara, ma fratilor. Si intra in ei, ca uliul in vrabii. Ii lua la goana cu scaunele. Da coloratii luara cu ei si un copil. Stii, un copil. Si ii zisera: Ia du-te tu la el, in timp ce noi il asediem. Ia du-te tu. Cu o sabiuta in mana. Si taie-i femurala. Medici mari, coloratii! Si copilul, ascultator. Stii, ascultator! Facu ce auzi. Si Sile se uita la el, cum fugi. Si ii curse tot sangele din el. Ca o femurala, nu se poate coase. Nu s-a gasit inca, metoda. Se cos alte afaceri.

          Ma fratilor,

Jiul, Lunca, Strandul de la Constructorul,  Strandul de la Lunca, Parcul Poporului, Gradina Botanica, parcul de la Agronomie, Aula Buia, Casa Studentilor, Casa Pionierilor, Teatrul National, salile de spectacole ale scolilor, liceelor si facultatilor, Filarmonica, Biblioteca Aman, bibliotecile scolilor, salile si terenurile lor de sport, statuile, monumentele, cinematografele, Casa Stiintei si Tehnicii,  uitai ceva? Ziceti si voi… astea erau distractiile de pe vremea mea. Preturi de doi ban. Sau pe gratis.  Acces liber. Comun. Veneau mesterii in puscarii, si spuneau gardienilor: dati-ni-i noua pe astia, ca scoatem noi oameni din ei. Adica, stergeau si stigmatele incuiatilor. Si toata tara era o copilarie.

          Copilarie usoara, mai fratilor!

Uitai. Mai fratilor, unde era gunoiul? Ca noi nu mancam si nu beam acolo, nimic? Parca, parca, erau vreo doua cosuri. La un strand intreg. Parca mancam ceva. Cate un pachetel. . Luat de acasa. Ba faceam si masa comuna. Pe cearceafuri, puse impreuna. Si ce facea statul cu gunoiul? Ce facea cu el? Ca nu era sa il dea la export. Servetelele se degradeaza usor.  Asa ca mai bine le reciclau, poate. Cu urme de mancare, cu tot. Sa tipareasca marea literatura universala.

   Cititi, mai fratilor! Sa ajungeti mai bine, decat noi!

12 ianuarie 2014