Pilda decibelilor

 


În ziua de 19 iulie, de Ilie Tesviteanul, am căutat pacea şi liniştea unei Biserici, spre a-mi găsi refugiu şi popas, de scurtă durată, din calea zgomotului şi goanei  maşinii de tocat suflete,  a  lumii sfinte, de astăzi.

În Biserică, ca de obicei, lume multă: un preot, exilat în parohie, şi îndepărtat de la catedră, în beneficiul unui preoţel, o lumânăreasă lividă şi ştearsă, la datorie, o măicuţă istovită de posturi, care cânta pe cât o mai ţineau puterile, un cântăreţ popular, cu jumătate de normă şi la strană, un tânăr pensionat medical,  cu handicap mental, şi eu, degustător de  împăcare Bisericească, şi rugător, cu versul, pentru pomenirea  viilor, şi  morţilor, a toată lumea.

Nu începe bine slujba, nu apucă preotul să ridice glasul către Domnul, când, iată, pe ferestre, pe uşă, prin turlă, prin fiecare crăpătură a zidurilor, îmbrăcaţi în pantaloni negri, de mătase, cu cămăşi albe, albastre, roşii, ori violete, bine hrăniţi, şi plesnind de sănătate, cu orga electronică în braţe, viori sub bărbie, clarinete, saxofoane, taragoturi, violoncele, şi câte şi mai câte instrumente, năvălesc în Biserică cete-cete  de decibeli pozitivi. Şi nici nu se aşeaza bine pe palmele sfinţilor de pe perete, ori icoanelor din iconostas, nu le umplu ochii, urechile, şi gurile, cu divertisment, bucurie, şi plăcerea vieţii,  că şi încep:

“Am nevastă, am nevastă, am nevastă… îhî, îhî, îhî… aha, aha, aha…Hî, hî, hî…Îmm..Îmmm. Îmmm…” şi de la cap.

În replică, în altar, la stranî, ori lângă cutia cu lumânări, nişte decibeli negativi, pricăjiţi, nemâncaţi, cu haine ponosite, ridică şi ei, către Domnul, glas:

“… Şi ascultă-ne, prea Bunule, pe noi…”

Decibelii pozitivi, întru odihna sufletelor celor plecaţi la Domnul, şi spre pacea şi bucuria sufletelor celor răposaţi, precum şi a viilor, continuă:

“Cu băieţii astă seară,

Ne-apucăm iar de macheală!

Să facem un chef pe cinste,

Lumea să ne ţină minte !

Refren: -> bis

Da, da , e petrecere modernă

Fetele fac atomsferă

Iar noi, toţi strigăm în cor

E cheful chefurilor

Începem de vineri seară

Cu femei şi cu macheală

Şi o ţinem până luni

C-aşa fac băieţii buni

Hai, naşuleeeeee!”

Decibelii negativi ignoră cu desăvârşire revărsarea de iubire şi sentimentele înălţătoare ale sufletelor decibelilor pozitivi, şi mai cântă şi ei un condac posac:

“Încă ne rugăm pentru liniştea şi pacea tuturor oamenilor, a dregătorilor satelor si oraşelor… a celor pierduţi pe mare… sau a celor în suferinţă… şi necaz…”

Ies afară din Biserică, să caut direcţia din care  vin înăuntru îngerii albi ai decibelilor pozitivi. Zadarnică truda! Par să vina din toate direcţiile, cântând plini de iubire şi aleasă simţire:

O dată în viaţă s’a întâmplat

Să iubesc şi eu cu adevărat

La inima mea el ma secat

Că e însurat(bis)

Eu nu vreau să-ţi laşi nevasta pentru ochii mei

Nici copii tăi

Viaţa merge înainte orice sa-rantampla

Vreau să’mi văd de viaţa mea(bis)

Câte chinuri grele eu am tras

Numai ca să nu te las

Eu m’am certat cu toată lumea

Din cauza ta(bis)

De afară, am pus urechea pe geamul uşii Bisericii, şi am încercat să ascult decibelii negativi de dinăuntru: Aş! Nu se auzeau, neam! Doar decibelii  pozitivi veneau, veneau, tropotind, jucând, nechezând, de peste tot, tot mai înălţători, tot mai săltăreţ, tot mai spirituali …

Am intrat, şi am stat la slujbă, de la cap, la coadă. Şi câte gânduri nu mi-au trecut prin cap ( deşi este scris la pravilă că în Biserică, în timpul slujbei, ori cânţi, ori te rogi, în gând!):

– că părintele Cleopa Ilie, din spusele căruia, despre nuntă,  nici măcar preoţii nu mai suflă un cuvânt, mirilor, şi nuntaşilor, zicea:  Pui lăutarii să  cânte la nuntă? Nuntă de draci faci! La nuntă, cântă doar preotul, şi cântăreţii bisericeşti, la masă, şi atât!   Nunta este o taină!

– că preotul Bisericii, o singura dată am văzut şi eu, cu ochii mei, că a dat ceva altuia, când i-am dus ceva la altar: când i-am dus o pungă de corcoduşe! Atunci a ieşit repede cu ea afară, şi a dat-o măicuţei scofâlcite care cânta la strană, spunând: “dar din dar se face rai!” ceea ce nu mă miră prea tare, căci nici eu nu duc la Biserică decât ori vechituri, ori, din ce primesc nou, ce nu îmi place!

– că decibelii pozitivi ne spun, de atâtea ori, ce divină este muzica lor, cât de mult desfată ea sufletul, şi pe driept cuvânt, numai stând în Biserică, şi ascultând, când muzica lor, când cântarea cea nevolnică a decibelilor negativi, îţi dai seama cât de mare este grădina lui Dumnezeu, şi câte ciori sunt privighetori în ea!

– că la o nuntă se bea,  doar trei pahare de 32 de grame de vin, de fiecare mesean, tot de la părintele Cleopa citire…

– şi la aceeaşi nuntă, se pun cununi împărăteşti pe cap numai mirilor feciorelnici, şi nu tuturor regilor şi reginelor care machesc şi se iubesc perechi, perechi, de vineri, până vineri, cât îi ţin simţirile…

– cât despre parale, tristă este inima mea că un preot, şi doi cântăreţi în strană  cântă, toţi la un loc, la doi  nebuni, pe 1000 de pâini pe lună,  în timp ce un decibel pozitiv ia la o singură nuntă 1000 de pâini doar pentru firimituri pentru câinii lui… Şi banii ăştia îi plătesc, la fiecare cântăreţ, după virtute, botezaţi creştini, cu discernământ, şi stare – că atât îi duce mintea, inima, şi raţiunea …

Acum, după cele scrise, să nu vă miraţi că toţi creştinii Caliciei vor plăti regeşte la nunţi, ca lăutari, numai preoţi şi cântăreţi bisericeşti, în timp ce în Biserici vor cânta, dumnezeiesc, de acum încolo, manelişti, şi feluriţi interpreţi populari, împărţindu-şi în mod egal, după slujbă, şi corcoduşele între ei…

Fericiţi cei care nu se miră de câte minuni pozitive se întâmplă pe lume!

22-23 iulie 2008

 

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.