Ultima vizită a fost toamna, guturaiul avea gheara în gâtul meu, am fost cu tata, la târg.
Am vorbit cu medicul până spre dimineață, a cântat, deși nu se pricepea, pentru ultima dată.
Cred că am fost primii cărora le-a cântat, antrenat desigur de tata, rapsod veritabil.
Era o noapte fără cusur, n-am fi vrut să ne părăsească și nu am știut că peste o săptămână doctorul însuși ne va părăsi, brusc, picând din picioare, neștiut de nimeni, ca frunza.
O punte s-a rupt singură peste vale, în ecou firav s-a destrămat și viața.
Peste stânci, zboară vulturii, având în gheare un iepure blând care își sapă în aer, cu lăbuțele active, mormântul, sau în foamea răpitorului crud. Să locuiești în foamea altcuiva, da, aceasta este șansa de a te abate pe tine însuți de la sinele care ai văzut mai demult, că nu-ți mai aparține și te duce spre disperare. Sub tălpile însângerate ale călugărilor în meditație străbună, este pământul.
*P.S.
În toamna anului 1994, am făcut o vizită, eu și tata, medicului Ilie Marin – în Plenița. După câteva zile, suferind un accident vascular cerebral, pe fondul unui diabet neștiut, medicul a murit.