Cantecul culegatorilor de tei

Urcau odata oamenii, pe scari,

Se catarau in ramuri, ca pe sei,

Si culegeau in plasa si caldari,

Ghiocul strans al florilor de tei –

Nici teama nu aveau, nici rau de-nalt,

Doar cate-o funie, dupa mijloc, poate –

Culegatori nestiutori de salt,

Deasupra plasei florilor cerate –

Aveam vecinii toti, urcati in tei,

Si coborau parfum de flori sfioase,

Ma uit si azi, cu sete, dupa ei,

Si teii-s plini – pe-nchisele lor case …

Copii lor sunt azi in infinit.

Pe unde-au mas, de nu au pui de tei,

Nici limba florilor romanilor, din ei,

Sa-mi scrie daca vor sa li-i trimit…

20 iunie 2014