Cantecul Danemarcei

Inveleste-ma-n trupu-ti, nu vezi ca sunt gol

De hainele lumii, calcate-n cauciuri,

Senile, rachete, capcane de fluturi,

Si singur cu tine, Ofelia, in rol?

Si tu imi ceri bani – de-as avea Danemarca,

Si Lumea intreaga , atunci, nici atunci,

In bratele tale, eu, Hamlet, tu, arca,

In loc sa ma strangi – fericita,  m-alungi…

Mi-e dor sa ma piarda-ale tale fiorduri,

Dar tu, ca o scoica, te strangi, orizont

In care si Nordul, o mie de Norduri

Nebun, isi deschide, si front dupa front –

Mai vino, Ofelia, cu fruntea-ti pe frunte,

Mai pune-mi pe umeri, pe tample, un brat,

Da-mi mintea  sa-mi cante, si nu sa ma-nfrunte,

Si trupu-mi din tine, sa bea cu nesat –

Si ziua se urca pe scara Mercalli,

Tu esti o lucida, si eu un nebun,

Iubindu-te-n urma, in timp ce vandalii

Ne fac Danemarca si dragostea,  scrum …

8 septembrie 2014