Pe o centura-n calea mea,
Muchaha sta si bea
cafea.-
Pe-aici e drumul,
o intreb,
Catre o oaza din Magreb?-
Da. Luati-ma,
va rog! Si eu
As vrea sa-l vad, in drumul meu!
Si a urcat. Arama ei
Lucea ca ochii mari si grei,
Cum se topea, si-apoi, pe spate,
Sorbea deserturile toate –Si-am
inteles – Nu ma iubea,
N-ar fi iubit pe nimenea,
Voia doar, tanara, sa zboare,
Prin orizontul vietii, mare –-
Lasati-ma aici! –
Nu pot!
Am altii-n spate, vin potop!-
Atunci aici, la ale mele!
Nu! Mai incolo! Nu sunt ele!-
Eu merg acum spre
oaza mea!-
Lasati-ma la colt.
Voi bea
Inca o zi din viata mea
Un zbor cu goluri, la cafea…
Si as fi vrut s-o iau in vie,
Ca s-o culegem, in fratie,
Sa facem must din ea, sa bea
O zi macar, si dragostea Rabdarii
celor ce se rup
Fara atingere de trup –
Dar cum sa-i dai pentru iubiri,
Gradina ta de amintiri?
Cu plata-n struguri, pe-ntalniri?
Si ce-ar fi zis – ai ei – emiri?
12 octombrie