Nu prididea. Sa tot, sa tot serveasca,
Cu blanda bucurie si rabdare
A celor ce au lumea la picioare
Si vor, si pot, si stiu, s-o daruiasca –
O casnica plamada zambitoare,
De n-ar fi fost fior, i-as spune floare,
De n-ar fi fost, m-as da, ca sa traiasca –
Ea nu stia chema decat cu „draga”,
Din stupul inimii, ii picurau, cuminte,
Doar rugaminti din miere de cuvinte,
Mustrari mai dulci ca fagurii de fraga,
Tot robotind, gandind, tinand in minte,
Ce vor, ce cer, copii, nepoti, parinte,
Serviciu, casa, tara lor – intreaga –
Si tara erau satele de unde
Din vetre cu bunici, vecini si rude,
plecasera odata, sa asude –
Sa-nalte zmee, pe sub ceruri scunde,
Copiii lor – din zbateri lungi, si crude –
Sa-i faca Domni , in vieti de stofe blande –
Si nu era un lucru, sau lucrare
sa nu ii stie, sa-i gaseasca locul,
programator prea bland, la fiecare,
Si analist, rabdand si ger, si focul –
Spalatoreasa-n crudele substante –
Si parchetar, din luciul ei, de ceara,
Croitoreasa pura, de sperante,
Bucatareasa, vita de povara,
Si spargator de nuci, ca si de lemne,
vacsuitor de cizme, si de vise,
Si batator covoarelor solemne,
Si cazangiu al sobelor incinse,
Povestitor si-mblanzitor de toate,
Si roaba-n aur, si Regina-n zeghe,
Si peste toti, intinsa, cum se poate,
Orfanilor – si mana ei, de veghe –
Cand ciripind, sa-ti bea melancolia,
cand ca o umbra, fara de oprire,
Punand la punct intreaga ei ostire,
Familia – Dirijor cu armonia –
Parea ca vesniciei o sa-i fie
Rusine s-o atinga, sa nu stie
ca nu va mai simti o vesnicie,
o viata, cum e viata ei, de vie –
asa a fost, asa va fi mereu,
nerasplatita nici macar cu-un leu,
Din tot ce-a dat, si nu i-am dat nimica,
Cel mai aproape Dumnezeu – bunica…
3 septembrie 2014
