Copacul
Să ai un umăr mai înalt
Pe care să-ţi aşezi povara.
Un spirit care să-ţi înalţe
Muntele pe care sui.
Să fii, mustind de bucurie, primăvara-i,
Şi când te bucuri, să te bucure mai mult
Decât victoria ta,
Izbânda lui.
Aşa ştiam odată să mă bucur.
Fie că umărul erau părinţii mei
Sau era ţara.
Fie că spiritul era un om mai mare, înţelept şi bun
Ce-mi dăruia aripile să sui
În simfonia bucuriei lui.
Cu timpul, am uitat chemarea.
Dar azi, din urmă m-a ajuns
Ce am avut, demult.
În rădăcina de copac străpuns
Lumina mă ridică,
Chiar de n-o mai văd,
Ci o ascult:
“Să ai un umăr mai înalt
Pe care să-ţi aşezi povara.
Un spirit care să-ţi înalţe
Muntele pe care sui.
Să fii, mustind de bucurie, primăvara-i,
Şi când te bucuri, să te bucure mai mult
Decât victoria ta,
Izbânda lui…”
1 februarie 2013
Articole din aceeasi categorie
Lasati un comentariu
You must be logged in to post a comment.