“Departe de tara cu dor” – de Milena Litoiu (Munteanu)

Am părere că Domnul Eminescu ar fi vrut să călătorească. Mult. Din fericire, nu a reușit.

Era prea bogat, pentru atâta dragoste omenească.

Ce să le fi dăruit?

Din bogăția lui pământească?

Și atunci, a suflat actorilor, a jucat teatru, a citit, pe unde s-a nimerit, ce se potrivea jocului  lui, și al altora, a învățat, să plângă, chiar, de atâta bucurie, la câte un spectacol reușit, al învățătorilor lui, și a tot colindat.

Și mai colindă și acum.

Prin cărțile oamenilor.

Ia  să vedem, ce se călătorește azi?

Și pe unde?

Și cu ce sentimente?

De dragoste?

Și ce se mai întoarce înapoi?

Din toată țărâna din noi?

Ei… Luceferii…

Au atâta dragoste, că luminează și în plină noapte…

Și după ce întunericul lumii, s-a și sfârșit, odată cu ei, demult…