Elegie la un rasarit de stea

Constanta Buzea, sa iti fie zborul lin,

Spre lumea care scrie dintr-al inimii prea plin.

Ti-am scris odata. Mi-ai raspuns: …Nu mai lovi

 prin tot ce scrii! Nu mai rani!

 Caci oamenii sunt doar niste copii!

Ei, primii-s cei care asteapta bunatate.

Chiar daca te ranesc cu vorbe, si cu fapte…

Constanta Buzea, sa iti fie zborul clar,

Tipar de simfonii  ce se-nfiripa din amar.

Si traiectorie infinita, chiar si cand apun,

Culeg din muscatura lumii – doar ce-I bun!

31 august 2012