Empatie


 

Mi-aduc aminte de-un fapt banal:

Garlea Valeriu, din pavilion,

Ca o dovada ca este om,

A suferit un atac cerebral.

 

De-atatea sarcini, cat nu incap,

Unui director, totusi, in cap,

Cand chiar si dansul, e depasit

De o uzina, cu puls grabit,

 

Din frenezia  lui de parinte,

De a tot merge, tot inainte,

Si impotriva vrerii lui treze,

Si-a luat concediu sa se trateze.

 

Cand s-a intors, l-am vazut la bufet.

Era cu fiul. Privea  poet.

Il mangaia din priviri, cu blandete.

Prindea putere. Sa il invete:

 

Ca toata viata, cand esti in frunte,

Lupti  pentru altii, cazi ca un munte,

Si pentru toate cat nu te-ncap,

O iei cu fiii, iar, de la cap.

 

Clipa cu clipa, pas dupa pas,

Nu –i timp in viata de bun ramas,

Doar de zambit, alor tai, parintesc,

Cand chiar din sufletul tau, se hranesc…

 

 

28 februarie 2013

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.