Săracul tânăr, ce-și așteaptă trenul
să-l ducă, să mai facă o navetă,
Să-și mai câștige zilnica lui chetă,
să țină – iar – pe șine – întreg regnul
de gări, fântâni, și garnituri – ce-aleargă
din nod în nod – prin țara lui cea dragă,
doar să-i cunoască ritmul – și catrenul –
și să-și găsească – cea mai dulce fragă –
și – care oare – să îi fie – trenul?
și unde va ajunge – unde trage?
și-i va primi și vreun hangiu – poemul –
ca plată – pentru ce-are-n papainoage -?
Niște-ncropeli – vedenii – slăbănoage –
De cum ar fi – de ar avea – vreo slujbă –
Ba să se dea pe sârmă – ba pe doage –
Doar să nu-și taie zilele la drujbă…
Săracul tânăr – o rețea întreagă
Din CFR-ul cel de odinioară,
De i-ar fi cal – la minima-i povară,
Ce-ar galopa – din iarnă-n primăvară –
Ca un Hyperion – să-și găsească –n piatră
Să-I modeleze apa, cerul, lutul,
Să-și plămădească nobila Galată,
Și veșnic – să nu-I piardă – nici sărutul…
El ce-are? O pereche, doar, de gânduri –
De ghete – și de blugi – și-o biată geacă –
Și-atâtea trenuri – fete – rânduri – rânduri
Prin fața lui – mereu – de or să treacă –
De n-o să urce , și-o să tot coboare
În fiecare gară – să aleagă –
Pe una – doar – dintre mărgăritare –
A cui – va fi – și dragostea – întreagă?
25 iulie 2017