Gruiul
Era un deal
Cat un plop
De inalt,
Si rotund
Ca un colop.
De cate ori
Nu veneam
La galop
Calarind zorii de zi
Dinspre casa lui Vasalie,
Sa cobor
Bolta cerului
Drept in sat!…
Gruiul ma legana
Pe crestetul lui rotund,
Cu iarba tunsa chilug
De limba mieilor,
Si eu tropaiam,
Dand din aripi,
Sa las norii
Pe buza vaii Gaurenilor,
Plina de flori de sapun.
Intr-o vara,
Intorcandu-ma de acasa,
In Ardeal,
Am gasit
O treime lipsa
Din grui.
Cine mi-a furat
Scara pe care coboram
Din nori,
Pe pamant?
Am intrebat.
Cine a furat
Piatra
De sub obrazul neras
Al ierbii?
Toti din sat au tacut.
Numai departe,
Spre Zlatna,
Mocanita manca pamantul,
Fumegand pe drumul de fier
Asternut
Peste piatra filigranata
A zborurilor mele.
“Tocmai tu,
Care m-ai adus in cer?”
– am gemut –
