E vremea să culegem părul din grădină.
Fructele i-au căzut demult. E iarnă. Goale
Îi par seminţele de timp, pe cerul moale.
Dar scoarţa-i creşte poame de lumină.
Le mestecăm cu ochii, şi ne curg, pe buze,
În tremurul otavei care nu mai este,
Atâtea vieţi uitate-n propria poveste,
Ce au rămas , de fulgi de nea, lehuze.
De-atâta rod, nici primăvara nu se ştie
De va mai răsări vreodată din păşune.
Noi tot culegem. Şi mâncăm. Ce pere bune
Avem de pomenit , o veşnicie…
9 ianuarie 2013
