Azi îmi cer iertare, tată; spovedania mea, mereu,
De pe lumea cealaltă, spune-o tu, lui Dumnezeu !
Căci e simplă, şi curată: pentru viaţa asta toată,
„Iartă, tată!” îţi spun ţie; spune şi tu „Iartă, tată!” –
Şi aşa, din tată-n tată, spovedania asta, sus,
Va urca, cu vina toată, drept pe crucea lui Iisus –
Fără de cuvinte multe, fără pravilă deşartă –
Ci cu lacrimă din viaţa asta toată: „Iartă, tată!”
„Iartă, tată!”, „Iartă, tată!” – nici cuvântul n-a ieşit,
Şi tu-mi ierţi întreaga viaţă de-i greşită, înmiit –
Şi mă mângai doar cu dreapta, şi pe creştet, şi obraz:
„Iartă-mă şi tu, copile!” „căci nici eu nu sunt mai breaz” –
„Iartă, tată!”, „iartă, tată!” câte nu îmi vei fi spus,
Şi-am uitat, călcat pe sfaturi, ca pe crucea lui Iisus,
Şi acum, când vin la tine, ca să aflu uşurare,
Tu mă mângâi din cea lume, şi îmi ceri şi tu, iertare!
Azi îmi cer iertare, tată; spovedania mea, mereu,
De pe lumea cealaltă, spune-o tu, lui Dumnezeu !
Căci e simplă, şi curată: pentru viaţa asta toată,
„Iartă, tată!” îţi spun ţie; spune şi tu „Iartă, tată!” –
