Limba

I-am sărutat lui Mihai Brumă Uzeanu

mâna,

şi mi s-a strepezit limba

de frumuseţe.

Era luminos

Ca un apus de soare.

Doar mâna dreaptă

Era crestată

De când se făcuse

Frate de cruce

Cu lumea.

–          am auzit că Mihai

are locul lângă Patrel, zic.

–          nu, spune Maestrul Dellakeza,

ci dincoace.

Uite, acolo

Am locul eu.

–          şi dincoace, eu,

spuse Rodica Prisăcaru.

–          şi dincolo, noi!

Arată Iulia Cârstea.

O familie întreagă

De sânge de culoarea maro,

a scenei,

şi-a pregătit Raiul,

în Naţionalul ăsta…

cum o fi să memorezi roluri

de sute de pagini

până la optzeci de ani?

Că eu,

La cincizeci şi unu,

Dacă mă iei repede,

Nu îmi aduc aminte

Nici Puntea Măgarului…

Teorema lui Pitagora…

Lume puţină

La intrarea în Rai

A actorului Brumă Uzeanu Mihai.

Familie de actori.

Să tot joci.

      Încercând

Să duci lumea

Cu vorba.

–          Măi, fiţi buni!

–          Măi, fiţi cuminţi!

–          Măi, luaţi aminte!

–          Măi, luaţi-o mai uşor!

Că, uite,

Intrăm în Rai,

      şi ne scoatem şi acolo ochii,

După sunători!

Şi când mă gândesc

Că Lumea asta

Este plină de frumuseţe.

Nevăzută.

Neauzită.

Nesimţită.

Că de la asta plecasem.

I-am sărutat lui Mihai Brumă Uzeanu

Mâna

pe catafalc

      şi mi s-a strepezit

Limba

De frumuseţe…

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.