Poezia Romaniei

Pentru profesorii batrani

Sunt toate bancile inchise.

Ce garantii ofera ei?

Spalati pe creier, de plebei?

Cu-ai lor copii, plecati, ahei,

In Iliade, Odisei,

Sa arda Troia lor, de vise?

Cine ramane langa ei?

Cate-un proscris, satul de scrise.

Cate o floare de doi lei.

Si-o biblioteca-n care vrei

Ce ai trait, din nou, sa bei,

Ca sa renasti cetati invinse.

Si ar preda chiar si acum,

Cand cere bani, un ultim drum.

Dar n-are cine sa plateasca

O tinerete romaneasca

Sa nu mai traga foc si fum,

Pe front, nebun langa nebun,

Ci doar sa-nvete sa iubeasca.

Pentru profesorii batrani

Nu-s banci de stat, nici dezvoltare.

Sa mai predea o intamplare.

Cum au facut minunea mare

Din gat, si creta de pe maini.

Din ratiuni mestesugare.

De-a da la toti romanii, paini,

Cat sa nu stie cat te doare

Cand n-ai sa dai la fiecare

Cand rup  din tine, mari de caini –

Si tu – predai – la  lumanare.

Pentru profesorii batrani

Nu mai sunt locuri – de sedere –

Stau drepti si rabda – in tacere:

Batai de joc, pentru avere.

Revendicari pentru putere.

Prostii cerand reinviere.

In timp ce lantul vietii piere:

Copii merg la alti stapani.

Nepotii lor, ajung sa zbiere.

Si limba lor de roi , e fiere

Ce li se numara, pe paini.

Pentru profesorii batrani

Nu mai e timp – nu e rentabil

Sa fii pe lume, si amabil.

Sa-nveti pe tineri cum sa faca

Din joaca, viata – si nu joaca,

Si mai ales, ales noroc,

Bataia tuturor de joc…

Pentru profesorii batrani

Mai e atata bucurie:

Sarac e cel ce nu ii are.

Dar mai sarac cel ce nu stie

Ca prea modesti, si prea cuminti

De cum nu si-au iesit din minti,

Ei doar compun. Nu poezie.

Ci Romania – vesnic – vie.

23-24 aprilie 2015